Mirela Stelea: Top 10 piese vestimentare pentru toamnă iarnă (partea 1)

După ce, săptămâna trecută, am studiat cu atenţie noile colecţii ale designerilor pentru sezonul toamnă-iarnă, iata care sunt,  în opinia mea, acele obiecte vestimentare care nu ar trebui

După ce, săptămâna trecută, am studiat cu atenţie noile colecţii ale designerilor pentru sezonul toamnă-iarnă, iata care sunt,  în opinia mea, acele obiecte vestimentare care nu ar trebui să lipsească din garderoba noastră.

1. Rochia din dantelă. Puteţi alege o variantă clasică, midi, negră,cum este cea de la Dolce&Gabbana sau cea din dantelă neagră aplicată pe tulle nude, pe care o puteţi gasi la Valentino. Personal, aş opta pentru culoare şi as alege o rochie mini din dantelă albastră, aplicată pe crepe satin nude, (ex: Stella McCartney ) sau rochia lungă de seară, din dantelă verde aplicată pe crepe din aceaşi nuanţă (Dolce &Gabbana).

2.

Rochia sau fusta din piele.  Dacă optaţi pentru o rochie, aveţi o varietate impresionantă de modele: rochia midi mulată de la The Row, sau sub formă de sarafan de la Versace sau YSL, precum şi cea cu aplicaţii metalice de la MCQ Alexander McQueen. Daca preferaţi fustele, aveţi undă verde la culori şi printuri, fie că alegeti un model mini sau creion.

Pentru că albastrul este culoarea mea preferată în această toamnă, prima mea recomandare este fusta din piele creion, albastră, de la Malene Birger. La The Row găsiţi acelaşi model în nunaţă de negru, iar la Philip Lim o fustă neagră creion, cu buzunare aplicate.  Deasemenea, o fustă mini din piele cu pliseuri, de culoarea portocalei, va fi o achiziţie foarte bună şi o găsiţi la Karl.

Alte modele şi culori găsiţi la Miu Miu, Missoni, Joseph şi Christopher Kane.

3. Fusta mini cu aplicaţii de paiete şi mărgele. O găsiţi atât la H&M sau Zara precum şi în colecţiile unor branduri de lux precum Iceberg.  Este  recomandat să o purtaţi cu tricou sau maieu basic pentru o ţinută de zi, cât mai chic, la care puteţi adăuga o jachetă din piele sau un sacou trei sferturi.

4. Jeanşii trei sferturi. Sunt convinsa ca fiecare dintre voi aveţi cel puţin o pereche de jeanşi în garderobă şi că achizitionaţi cel puţin una nouă în fiecare sezon.

Alegeţi în această toamnă o pereche trei sferturi, pe care să-i purtaţi suflecaţi, asa cum sunt cei de la Dsquared2, Balmain, Mango sau Zara.

5. Rochia cu imprimeu grafic sau floral. Rochia pe fond roşu cu flori albastre, din mătase, de la Marc by Marc Jacobs, este absolut superbă, precum şi cea de la Stella McCartney, în nuanţă de albastru infinit şi printul din culori complementare, precum portocaliu şi negru. Aveţi variante în colecţii precum Dolce&Gabbana, Missoni, Erdem, Just Cavalli, Oscar de la Renta sau Etro.

Mirela Stelea
Dreams Come True – www.mirelastelea.ro
Atelier: Str.

Stockholm 11, Bucureşti. Tel 0762.985.066

mirela-stelea