Alexandru Ciucu il imbraca pe Principele Albert de Monaco

Dupa ce a realizat costume premium pentru Regele Mihai, Principele Radu, Regele Simeon al Bulgariei, oameni de afaceri, ambasadori si vedete din showbiz-ul romanesc, Alexandru Ciucu marcheaza o noua reusita in cariera devenind designerul celebrului Principe Albert de Monaco. Acestuia designerul roman i-a creat, la cerere, un costum elegant pe care i l-a inmanat personal in cadrul unei intalniri din incinta palatului din Monte Carlo.
Colaborarea cu Principele Albert de Monaco a debutat in luna decembrie a anului 2012 cand Alexandru Ciucu a participat, alaturi de mari case de moda internationale precum Chanel, Dior, Prada, Gucci sau Bulgari, la Licitatia Brazilor de Craciun de la Monte Carlo, o actiune de strangere de fonduri pentru protectia internationala a minorilor impotriva efectelor negative ale internetului.

Atunci, creatia lui, un brad restilizat, in forma de tablou, a fost cumparat chiar de Printul Albert de Monaco si se afla in prezent in camera principala din palatul de la Monte Carlo.

“Am fost contactat de secretariatul Palatului Princiar.
Mi s-a spus ca Printul Albert ar dori sa aiba un costum la comanda si sa ma intalneasca personal pentru a ne consulta in privinta detaliilor estetice, a materialelor si a culorii. De asemenea, sa ii iau si masurile in vederea executiei costumului. Cred ca aflase intre timp ca eram designerul Casei Regale a Romaniei”
, declara Alexandru Ciucu.

Designerul roman a croit un costum albastru-bleumarin dintr-o tesatura nobila de pashmina cu matase. Pashmina este o tesatura foarte fina de casmir, provenita din lana unei specii rare de capre care creste in zona muntilor Himalaya.
Croiul ales este clasic, la un rand, cu doi nasturi si pantaloni fara falduri.

„M-a bucurat foarte mult ca a acceptat sa ii facem costumul pastrand micile detalii care particularizeaza o creatie Alexandru Ciucu. Capacele de la buzunarele sacoului si buzunarul de la piept au o usoara asimetrie, gandita special ca sa poti distinge o creatie Alexandru Ciucu, chiar daca nu vezi eticheta. A ales, de asemenea, si o camasa alba din cel mai fin bumbac egiptean”, marturiseste desgnerul.

Creatia a fost inmanata chiar in incinta salii de oaspeti a palatului princiar. La momentul inmanarii costumului, mai exact la cea de a patra intalnire, Printul Albert a fost extrem de incantat de cum ii venea costumul, cu atat mai mult cu cat urma sa aiba foarte curand o intrevedere privata cu presedintele Frantei, Francoise Hollande.

In cadrul vizitei, Alexandru Ciucu i-a oferit Printului Albert o sticla de vin rosu romanesc, iar Printesei Charlene o ie romaneasca cusuta si brodata manual.

„Printesa s-a bucurat foarte mult de cadou, mai ales ca i-am aratat in cate moduri se poate purta o astfel de camasa populara.
Ca rasplata, mi-au scris impreuna cateva ganduri frumoase in Cartea de Onoare pe care o adusesem cu mine”
, marturiseste designerul.

Designerul de costume premium Alexandru Ciucu este, din 2010, furnizorul oficial al Casei Regale a Romaniei. In primavara anului trecut, Alexandru Ciucu a primit un nou titlu de Furnizor al Casei Regale a Romaniei, multumita serviciilor impecabile oferite. Designerul a fost ridicat la rangul de maestru si va asigura vestimentatia membrilor familiei regale pentru urmatorii trei ani.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod