Prin anii '50, Marilyn Monroe cânta o melodie care a făcut istorie: "Diamonds are a girl's best friend" (n.r. diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei femei).
Mult timp nu am înţeles de ce li se acordă o asemenea importanţă unor simple "pietre". Însă, în momentul în care degetele mele le-au atins, am înţeles de ce nu te mai poţi despărţii de ele.
Fiecare diamant are o poveste. Însă, doar cele care reuşesc să-ţi transmită acea poveste, sunt acele pietre "de neuitat". Nu credeam că un diamant te poate impresiona prin strălucirea sa atât de mult încât să te facă să ţi-l doreşti pentru totdeauna, însă, aşa ceva este posibil în momentul în care îţi "mângâie" pielea şi îţi "zâmbeşte şăgalnic" de pe degete.
Un lucru este sigur, diamantele sunt fabuloase, iar partea cea mai bună este că nu se devalorizează niciodată, asta dacă vrem să ne gândim şi la partea financiară, nu doar la frumuseţea lor. Foarte important este să ştim cum să alegem o piatră atât de valoroasă, cum putem recunoşte un fals, dar şi cât de importantă este tăietura. Pentru a afla toate aceste lucruri, am stat de vorbă cu Arie David, primul wholesaler de diamante din România.Cele patru caracteristici
"Atunci când cumpărăm un diamant trebuie să ţinem cont în principal de 4 caracteristici fundamentale (cei 4 C ai diamantelor): calitatea şlefuirii sau tăietura, caratul, claritatea şi culoarea. Tăietura reprezintă singura intervenţie a omului asupra valorii pietrei. Tăietura de bună calitate a unui diamant (ideal cut) determină revenirea luminii pentru privitor, prin intermediul următorului proces: lumina intră în diamant prin platou şi coroană, ajunge în pavilion, unde se reflectă dintr-o faţetă în alta şi apoi iese complet prin platou.
Fenomenul de revenire a luminii afectează luminozitatea, strălucirea şi dispersia diamantului. Existenţa unei simetrii defectuoase sau a unei tăieturi excentrice pot afecta calitatea luminii care revine", ne învaţă Arie David.Introducere în lumea diamantelor
Arie David (59 de ani) a pornit o afacere cu diamante în România, ţara în care s-a născut şi de unde a plecat, la şase ani împreună cu familia, în Israel. A început să lucreze cu diamantele din anul 1980, când un cumnat de-al lui i-a propus să i se alăture în afacerea sa. "El era unul dintre cei mai buni şlefuitori din lume care lucra cu cele mai importante companii, ştia să lucreze cu diamantele, dar avea nevoie de cineva care să le vândă. Şi mi-a propus mie acest lucru", îşi aduce aminte Arie David.
Între timp, a vândut multe diamante şi a reuşit, în anul 1988, să devenă membru al Bursei de Diamante din Israel. "Pentru a ajunge membru trebuia să ai o experienţă în domeniu de cel puţin şapte ani pe cartea de muncă, să ai recomandări din partea a cinci oameni, care la rândul lor erau membri de cel puţin cinci ani. Iar aceşti cinci oameni trebuie să garanteze pentru tine cu câte 25.000 de dolari. În cazul în care făceai ceva greşit, nu erai corect, Bursa primea o despăgubire, iar cei care garantau pentru tine erau traşi la răspundere. Am dat şi un test cu poligraful la interviu. A urmat o perioadă de probă de trei ani, în care eram monitorizat în tot ceea ce făceam", povesteşte Arie David.Investiţie pentru viitor
În acest moment, omul de afaceri se adresează bijutierilor din România, dar şi persoanelor fizice, care vor să facă investiţii în diamante.
"Este mult mai uşor şi mai sigur să investeşti în diamante, decât în orice altceva. Dacă investeşti într-o maşină, ea îşi pierde din valoare în momentul în care a ieşit pe poarta dealerului. Dacă ai cumpăra acum un diamant, iar peste 30 de ani ai vrea să vinzi această piatră preţioasă ea nu îşi va pierde valoarea, ci dimpotrivă", a explicat Arie David.
Posteaza comentariu