Ce pantofi sport se poartă în primăvara 2017? 8 modele

Ce pantofi sport se poartă în primăvara 2017? 8 modele

Pentru sezonul primăvară - vară 2017, pantofii sport par să fie total reinventaţi. Deşi sunt inspiraţi de modelele clasice de sneakerşi, pantofii sport în tendinţe pentru acest sezon includ detalii feminine, care îi fac mai uşor de integrat în orice ţinută de zi.
Culorile metalice sunt anul acesta bine reprezentate şi în ceea ce priveşte pantofii sport, argintiul fiind nuanţa predominantă. De asemenea, detaliile care le oferă un plus de originalitate, precum funde sau pampoane în loc de şireturi, sunt un trend important pentru primăvara aceasta în materie de pantofi sport. Printurile florale, care revin puternic în trend în fiecare primăvară, vor fi prezente şi în cadrul modelelor de sneakerşi pentru acest sezon. Şi broderiile aplicate pe pantofii sport sunt un stil pe care să-l încerci primăvara aceasta, la fel şi aplicaţiile de cristale sau perle.

Pantofi sport în nuanţe metalice

Pantofii sport arată foarte bine în tonuri de gri-argintiu, motiv pentru care devin tot mai populari pe zi ce trece. Sunt ideali pentru o ţinută sport modernă şi originală, fiind şi foarte uşor de asortat.
pantofi sport in nuante metalice


Pantofi sport cu pampoane

Sunt cât se poate de trendy şi interesanţi, reuşind să ofere un plus de originalitate oricărei ţinute. Şireturile clasice sunt înlocuite de pampoane pufoase, iar rezultatul este o pereche de încălţări sport de-a dreptul nonconformiste.
pantofi sport cu pampoane




Pantofi sport cu funde

O altă variantă de a transforma pantofii sport într-o pereche de încălţări inedite este înlocuirea zonei de şireturi cu detalii de tip fundă. Aceste modele deosebite se numără printre tendinţele importante în materie de sneakerşi pentru primăvara 2017.
pantofi sport cu funda




Imprimeuri florale

O tendinţă majoră pentru primăvară-vară 2017, imprimeurile florale sunt incluse şi în designul pantofilor sport pentru acest sezon. Nu îţi va fi dificil să găseşti astfel de modele pentru că cele mai multe branduri au inclus în colecţiile lor sneakerşi realizaţi din materiale decorate cu imprimeuri florale.
pantofi sport cu imprimeuri florale



Printuri în formă de stele

Un alt motiv care va fi pe val în această primăvară în materie de pantofi sport este cel al printurilor sub formă de stele. Fie desenate în diverse culori, fie acoperite cu paiete sau materiale strălucitoare, stelele vor oferi un plus de originalitate pantofilor tăi sport.
pantofi sport cu imprimeuri stele




Pantofi sport din saten

Acoperiţi cu acest material delicat, cu o strălucire discretă, pantofii sport se transformă în încălţări foarte feminine şi chiar elegante. Satenul în nuanţe nude este alegerea perfectă, fiind uşor de asortat cu rochiile diafane de primăvară şi vară.
pantofi sport din saten



Pantofii sport brodaţi

Un alt detaliu care oferă un plus de feminitate pantofilor sport. Este vorba despre broderiile delicate, realizate în detalii minuţioase, care reuşesc să transforme o pereche de sneakerşi în elementul central al oricărei ţinute.
Optează pentru broderii cu motive florale, pentru a include două trenduri într-unul singur.
pantofi sport cu broderie




Pantofii sport cu aplicaţii

Perlele, cristalele sau ţintele sunt detalii pe care nu te-ai aştepta să le vezi pe o pereche de pantofi sport. Dar tocmai pentru că sunt neobişnuite, reuşesc să ofere unei perechi de sneakerşi o strălucire deosebită şi un plus de originalitate.
Pantofi sport cu aplicatii

Foto: purewow.com
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod