Începutul de an este perioada perfectă pentru a-ţi face ordine printre bijuterii şi accesorii. Renunţă la piesele învechite şi înlocuieşte-le cu cele care sunt în tendinţe anul acesta.
2018 vine cu trenduri surprinzătoare în materie de bijuterii şi accesorii. Iar cel mai interesant este faptul că multe dintre ele sunt inspirate din moda anilor '80 şi '90, dar cu elemente în plus care reuşesc să le confere un aer cât se poate de modern şi actual. Iată ce se poartă anul acesta:
Cerceii din cercuri deformate
În 2017, cerceii sub formă de cercuri masive, în stilul anilor '80, au fost un trend important în materie de bijuterii şi accesorii. Dar în 2018, aceştia se vor transforma într-un mod original şi interesant.
Este vorba despre cercurile deformate, ce iau forme abstracte.
Broşele
Broşele au putut fi observate în cele mai multe colecţii de modă din 2017, ceea ce înseamnă că le vom vedea destul de des pe eşarfe, sacouri şi chiar genţi anul acesta. Nu înseamnă că trebuie să revii la broşele din aur şi argint pe care le purta bunica. Modelele originale, moderne şi cele care transmit un mesaj interesant sunt opţiunile perfecte.
Brăţara pentru gleznă
Probabil că te gândeşti deja la acele brăţări pentru gleznă care se purtau în anii '90. Dar trendul din anul 2018 este complet diferit.
Este vorba despre brăţările subţiri şi delicate, decorate cu pandantive minuscule. Se potrivesc de minune în zilele de vară şi te vor ajuta să oferi ţinutelor tale estivale un plus de farmec. Perlele au parte de o revenire spectaculoasă anul acesta, prin urmare nu evita să alegi o astfel de brăţară pentru gleznă decorată cu perle de mici dimensiuni.
Inel pe degetul mic
Un trend important pentru 2018 în ceea ce priveşte inelele este purtarea unui inel pe degetul mic. Cele mai populare sunt cele de tip sigiliu, care devin astfel bijuterii statement.
Şi inelele subţiri se potrivesc, mai ales dacă alegi să porţi modele asemănătoare şi pe celelalte degete.
Cerceii până la umeri
Cerceii extravaganţi rezistă în tendinţe deja de câteva sezoane, iar acest trend nu pare să dispară prea curând. Cu cât sunt mai mari, cu atât mai bine. 2018 nu aduce doar cercei de mari dimensiuni, dar permite purtarea modelelor cât se poate de îndrăzneţe, decorate cu paiete, blană, ciucuri, mărgele, amestec de metale, cristale etc. Dacă alegi un astfel de accesoriu statement, atunci poţi renunţa la toate celelalte.
Cerceii masivi vor deveni cu siguranţă elementul central al ţinutei tale.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Posteaza comentariu