60 de ani de istorie: Ray-Ban Wayfarer, de la James Dean la James Franco

De-a lungul existenţei sale, Ray-Ban a avut un rol esențial în forţarea limitelor în muzică și arte, consolidând evoluţia culturii celebrităţilor și dând putere vedetelor rock și de film să influențeze moda. După ce în anii ’30 lansa Aviator, ochelarii antireflex care ușurau munca piloților americani, în anii ’50 Ray-Ban marchează din nou istoria cu modelul Wayfarer.
Purtat de James Dean în Rebel fără cauză, în 1955, modelul devine rapid un simbol al celor care nu voiau sa fie văzuți, dar voiau să iasă în evidență. Tehnologia lentilelor, brevetată încă de la lansarea Ray-Ban Aviator și designe-ul inovator al ramelor au asigurat rapid succesul noului model. În curând, toată lumea voia să arate ca James Dean sau ca Audrey Hepburn care a purtat modelul în Breakfast at Tiffany’s în 1961.

Tehnologie avansată

În marea lor majoritate, ochelarii de soare Ray Ban sunt confecţionaţi din sticlă „optică” specială de înaltă calitate, care se caracterizează printr-un nivel ridicat de transparenţă şi strălucire. Această sticlă specială extrem de pură – cristalul - este aceeaşi care se utilizează pentru echipamente optice precum camere, binocluri microscopice, cu transparenţă absolută garantată şi dispersie redusă a luminii, fără defecte de incluziune.
Asigură claritate absolută, o vedere 100% clară.

Lentilele de ochelari Ray Ban sunt confecţionate dintr-un amestec de minerale naturale la o temperatură foarte ridicată, asigurând o proprietate foarte stabilă a materialului care menţine în permanenţă caracteristicile sale iniţiale.

Ochii noştri se concentrează cu dificultate pe lumina albastră, aşadar, reducerea cantităţii acesteia îmbunătăţeşte acuitatea vizuală şi atenuează solicitarea ochilor. În plus, lumina albastră tinde să se extindă la nivelul globului ocular şi să întunece imaginea. Sursele principale de lumină albastră sunt soarele, dar şi lumina fluorescentă şi computerele. Lentilele Ray-Ban absorb o proporţie mai mare de lumină albastră care este deranjantă pentru ochiul uman, asigurând aşadar un confort vizual sporit.

Ambasadorii Ray-Ban Wayfarer

După ce James Dean și Audrey Hepburn dau startul unui nou current în modă purtând Ray-Ban Wayfarer în filmele lor, grupul celebrităților care optează pentru noul model se extinde.
Forma trapezoidală a ramelor i-a atras rapid și pe Marilyn Monroe, Bob Dylan, Bob Marley sau Andy Warhol.

În anii ’70, John Belushi și Dan Aykroyd poartă modelul în filmul The Blue Brothers, iar câțiva ani mai târziu Bruce Willis îl conturează pe David Addison în Moonlighting cu ajutorul Ray-Ban Wayfarer.

Înainte ca Tom Cruise să readucă în atenția publicului modelul Aviator cu rolul său din Top Gun, actorul purta chiar pe afișul filmului Risky Business, modelul Wayfarer.
    
În anii ’80, Michael Jackson completează lista celebrităților și poartă modelul în timpul turneului său, Bad, turneul cu cel mai mare număr de spectatori din lume.

Astăzi, la 60 de ani de când James Dean purta pentru prima dată Ray-Ban Wayfarer, modelul este purtat în continuare de vedete. Rihanna, Robert Pattinson, Jake Gyllenhall, Beyonce, Jessica Alba, Jude Law sau James Franco sunt doar câteva dintre celebritățile care poartă Wayfarer, iar lista rămâne deschisă.

Noua colecție Ray-Ban Wayfarer


Anul acesta, Ray-Ban adaugă în portofoliu trei noi modele Wayfarer: Original Wayfarer Fleck, Wayfarer Light Ray și New Wayfarer Denim.
Acestea aduc în prim plan noi materiale și noi tehnologii de realizare a ramelor.


ORIGINAL WAYFARER FLECK RB2140
Modelul Wayfarer Fleck reprezintă o nouă categorie de ochelari. Aceștia păstrează forma iconică Ray-Ban și sunt disponibili  într-o varietate de modele, un mix de brațe lucioase și rame animal print.
Disponibil în: Optiplaza


WAYFARER LIGHT RAY - RB4210

Modelul Wayfarer Light Ray reprezintă un nou capitol în istoria Ray-Ban. Brațele subțiri din titan completează perfect rama iconică Wayfarer. Balamaua monobloc, fără șuruburi sau sudură este o noutate pentru acest model care devine astfel mult mai ușor și mult mai subțire.
Disponibil în: Opticris
 
 
NEW WAYFARER DENIM RB2132
Noul model Wayfarer este realizat din denim 100%, noul design fiind urmarea a doi ani de cercetare care au rezultat într-o nouă tehnologie de layering.
Fiecare pereche este astfel unică și beneficiază de balamalele clasice și de un support pentru nas din silicon hipoalergenic. Disponibil în 6 nuanțe cool, de la albastru la portocaliu, noul model este unisex.
Disponibil în: Optiblu
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod