17 ținute purtate de Kate Middleton care amintesc perfect de Prințesa Diana

Kate Middleton a devenit după căsătoria cu Prințul William una dintre cele mai populare membre ale Familiei Regale Britanice.

Fascinați de frumusețea și de eleganța Ducesei de Cambridge, oamenii au încercat întotdeauna să găsească asemănări între ea și regretata Prințesă Diana.

Iar în ceea ce privește ținutele, este clar că atât Kate, cât și Meghan Markle, soția Prințului Harry, se folosesc de ținutele purtate la ocazii oficiale pentru a-i aduce omagii Prințesei Inimilor.

Descoperă 17 ținute purtate de Kate care amintesc de cele ale Prințesei Diana.

Ținută neagră

Pentru ziua Comemorării Eroilor, cele două prințese au ales ținute sobre, negre. Kate a purtat în 2016 un palton negru accesorizat cu macul tradițional, care este simbolul acestei zile, iar ținuta sa a semănat perfect cu cea purtată de Diana cu aceeași ocazie, în 1993.

Roz intens

Kate Middleton a purtat un sacou identic, într-o nuanță aprinsă de roz, atunci când a vizitat Centrul Stephen Lawrence în 2015, cu cel purtat de Diana la întâlnirea anuală Abbeyfield Society din 1990.

Rochie lejeră, cu buline

Când l-a prezentat lumii pe Prințul William imediat după naștere, în anul 1982, Prințesa Diana a purtat o rochie lejeră cu buline. În timpul primei apariții publice după nașterea Prințului George, Kate a purtat o rochie aproape identică.

Alb și auriu

Combinația de alb și auriu reprezintă perfect stilul regal. Atât Diana, cât și Kate au purtat o astfel de ținută. Prințesa de Wales a ales această rochie la banchetul în onoarea Ambasadorului German, în 1986, iar Kate a avut o look asemănător în 2012, în timpul Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a, care a marcat 60 de ani de la încoronare.

Rochii din dantelă

Atât Diana, cât și Kate, au purtat de-a lungul timpului numeroase ținute care au inclus dantela. Prințesa Diana a purtat o rochie de tipul little black dress neagră, din dantelă, iar Ducesa de Cambridge a ales o rochie cu mâneci din dantelă, lungă.

Ținută albă, de vară

În cadrul turneului în Australia, din 1985, Prințesa de Wales a purtat o ținută complet albă. Același tip de look a fost adoptat și de Kate în anul 2015, pentru botezul fiicei sale, Prințesa Charlotte.

Culori puternice la schi

Schiatul este una dintre pasiunile pe care Kate le are în comun cu regretata Prințesă Diana. Dar și ținutelor pe pârtie se aseamănă. Ambele au purtat costume de schi în în nuanțe puternice de roșu.

Capul acoperit

Atunci când vizitează o țară musulmană, membrele familiei regale trebuie să respecte regula de a-și acoperi capul, impusă tuturor femeilor. În Pakistan, în 1996, și Malaezia, în 2012, Diana, respectiv Kate, au purtat rochii cu nasturi și eșarfe albe cu care și-au acoperit capul.

Carouri

Pentru vizitele în Scoția, dar la 32 de ani distanță, Diana și Kate au ales paltoane în carouri. Carourile sunt un simbol al acestei țări, astfel că cele două prințese au dorit să aducă un omagiu prin ținutele pe care le-au ales.

Buline polka

La Congresul Internațional pentru Familia Britanică, din 1990, Prințesa Diana a purtat o rochie neagră cu buline albe asociată cu un sacou alb. În anul 2013, la un eveniment de lansare Warner Bros., Kate a ales tot o ținută cu buline polka, dar având culorile inversate: rochie albă cu buline negre și sacou negru.

Ținute verzi și pălării asemănătoare

În anul 1990, pentru o vizită a oficialilor italieni la Londra, Prințesa Diana a purtat o ținută în tonuri de verde și negru. Kate a ales aceeași combinație de culori și pălărie asemănătoare în 2012, la un eveniment în onoarea Gărzii Irlandeze din Armata Britanică.

Compleu roșu

Prințesa Diana și Kate Middleton au purtat compleuri în nunață intesă de roșu, formate din sacou și fustă. Diana a ales această ținută pentru un eveniment caritabil destinat London Lighthouse, în 1996, iar Kate a purtat-o în 2017, tot pentru un eveniment caritabil.

Ținută roz

O rochie roz și pălărie asortată sunt ținute dificil de purtat, dar aceste două femei din familia regală au arătat uimitor purtând o astfel de culoare intensă. Diana a avut acest outfit la petrecere desfășurată în grădina Palatului Buckingham, în 1983, iar Kate a purtat ținuta în 2017, cu ocazia ceremoniei Trooping of the Colour.

Ținută albă și pălărie cu boruri largi

Nimic nu inspiră mai mult stil și eleganță decât o pălărie albă, cu boruri largi, care să accesorizeze o ținută de zi. Diana a purtat o astfel de pălărie în anul 1987, la Royal Ascot, iar Kate la parada oficială dedicată Reginei Elisabeta, cu ocazia împlinirii a 90 de ani.

Rochii galbene

În anul 1983, în timpul turneului oficial în Australia, Prința Diana a purtat o rochie de vară într-o nuanță luminoasă de galben. Și Kate a avut un look asemănător în 2011, în timpul turneului din Canada.

Rochii de seară roșii

Aflată în Argentina, în 1995, Prințesa Inimilor a atras toate privirile purtând o rochie cu umerii goi de un roșu intens, asortată cu pantofi cu toc roșii. Ducesa de Cambridge a arătat la rândul său uimitor într-o rochie roșie cu top asimetric în timpul unei vizite în Canada, în anul 2016.

Ținută roșie cu guler alb

În 1984, Diana l-a prezentat lumii pe micul Prinț Harry purtând o ținută roșie cu guler alb. După ce l-a născut pe cel de-al doilea fiul al său, pe 23 aprilie 2018, Kate i-a adus un omagiu Prințesei Diana purtând o ținută similară.