Scrisoarea unei mame de elev autist către profesori

Dragi profesori ai lui David-Andrei,
Mâine pornim împreună într-un nou an şcolar în an de pandemie. Dvs. îl veţi ghida pe David printr-un an şcolar ce pare desprins dintr-un roman distopic şi nu din realitate. Pare mai degrabă un experiment în care vom învăţa regulile din mers şi ne vom ruga să nu se îmbolnăvească nimeni, nici copii, nici profesori.
 
Citește și povestea lui David: Da, există ieșire din autism     

David se teme de tot ceea ce îl aşteaptă. Cu toţii ne temem.


Dar eu, părintele lui, îi voi fi alături, îl voi încuraja şi voi încerca să nu îi transmit propria mea anxietare. Încerc să sădesc în el încrederea că va fi bine, că masca pe faţă nu înseamnă că nu va putea fi atent la ce îl veţi învăta. Încerc să îi reamintesc să vă trateze cu respectul cuvenit şi să fie compliant la noile reguli.

Vă aşteaptă un an în care vi se cere să nu fiţi doar dascăli, ci şi educatori pentru sănătate şi gardieni ai respectării distanţării fizice.
Vi se cere în mod nedrept să fiţi atenţi la orice manifestare a vreunei boli la copii în timpul cursurilor, dar şi să faceţi munca de profesor. La finalul unui astfel de an şcolar ar trebui să primiţi şi o diplomă de asistenţi medicali.

Aş vrea să cred că îmi stă în putere să vă fac misiunea mai uşoară. Am avut la dispoziţie nişte luni în care am reuşit să îl obişnuiesc pe David cu masca. Ştiţi, el e autist şi au fost ani buni în care David nu a suportat nici şosetele, iar astăzi respectă cu stricteţe portul măştii în spaţii închise.

L-am încurajat şi îl încurajez. L-am învăţat că viaţa merge înainte cu sau fără Covid şi că trebuie să facem tot ce ţine de noi ca să ne protejăm şi să îi protejăm şi pe ceilalţi. I-am explicat că stăbunicii lui au trăit şi supravieţuit războaielor (unii dintre ei) că bunicii lui s-au născut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi şi-au trăit copilăria în ani de foamete.
Şi totuşi au găsit forţa de a merge mai departe. Îi reamintesc că Marea noastră Unire din 1918 a avut loc în timpul pandemiei de gripă spaniolă şi înaintaşii noştri nu s-au temut, au trecut şi prin asta.

Mulţi aseamănă această şcoală de tip nou cu o închisoare

 
Însuşi David a dat glas gândului că felul în care s-a reorganizat şcoala cu reguli şi culoare de distanţare, cu plexiglas pe bănci seamănă mai degrabă a închisoare.

Dar eu ştiu mai bine ca el că îi veţi fi alături şi lui şi colegilor lui, că veţi manifesta empatie, că îi veţi încuraja şi înţelege şi pe cei care se arată mai puţin dispuşi să respecte regulile. Eu ştiu că nu veţi uita niciodată că aveţi în faţa dvs. copii şi că li se cere un sacrificiu imens. 

Ei sunt cei sacrificaţi, nu noi, adulţii


Baza dezvoltării sănătoase a copiilor este socializarea.
Şi a celor tipici, dar mai ales a celor atipici. Să le ceri copiilor să nu se atingă, să nu se joace împreună este strigător la cer şi poate, imposibil de realizat. Nu ştiu, copiii ne vor arăta asta.

Copiii sunt copii, iar dvs. ştiţi asta cel mai bine. Nu cred că există mai buni specialişti în psihologia copiilor decât dvs., dar ştiu că nu sunteţi acolo pentru a contesta legea, ci pentru a ne proteja copiii şi pentru a-i învăţa şi a-i educa.

E un început de an şcolar atât de trist!

 
Astăzi ar fi trebuit să alerg cu David după cele mai frumoase flori pentru dvs., nu doar după rechizite. In seara asta ar fi trebuit să îi calc haine noi pentru deschiderea festivă a anului şcolar, iar el s-ar fi culcat cu inima cât un purice de emoţia începutul de an şcolar. Ne-am fi trezit veseli în prima zi de şcoală şi ne-am fi înghesuit în curtea liceului sute de copii şi părinţi îmbrăcaţi de sărbătoare.

Dar cel mai mult i-ar fi plăcut lui David ca împreună cu colegii lui să vi se arunce în braţe de bucuria revederii.
Iar asta nu se poate. Va trebui să vă îmbrăţişaţi din priviri pentru cine ştie câtă vreme.

Oricât de groaznică e ameninţarea pandemiei, ştiu că David e pe mâini bune, ştiu cât de puternică este comunitatea dascălilor de la ”Liceul Teoretic Gelu-Voievod din Gilău”! Ştiu pe mâinile cui îmi las copilul.

Vă îmbrăţişez şi vă mulţumesc că aveţi grijă de copiii noştri!
 
Ne puteți urmări și pe pagina de Facebook ”Ieșirea din autism”    


Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
Sunt mama a trei copii cu autism și șcriu pentru că simt că îi pot ajuta și pe alţii, părinţi ca şi mine de copii tipici sau atipici. Povestesc din viața noastră pentru că cred că ar trebui să știe cât mai mulți oameni ce înseamnă autismul, acest "cuvânt mare".
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod