Nu ne vom vedea fiica autistă îmbrăcată ca mireasă, căci poate va rămâne non-verbală şi cu IQ sub 50. Nu vom avea emoţii la examenul de BAC al băiatului, căci singura lui şansă ar fi o şcoală specială unde abilităţile lui nu vor fi exploatate şi valorizate niciodată.
Deşi ne lăudăm că nu suntem părinţi ca să ne îndeplinim vise şi ambiţii prin copiii noştri, suferim pentru ei. Suferim că nu vor avea ocazia să trăiască o viaţă similară cu a noastră.
Dar există oameni care dau speranţă părinţilor ca mine!
Când am văzut-o prima dată m-am gândit că pare pregătită pentru un rodeo, că sigur e fan muzică country şi că vorbeşte la fel de repede ca mine.
Numele ei este Temple Grandin, este autistă, are un doctorat în zootehnie, este specialist în tratamentul uman al animalelor abatorizate. Temple a explicat de nenumărate ori că ea gândeşte în imagini precum animalele, iar asta o ajută să vadă ce anume le sperie: întunericul (ele se deplasează instinctiv spre lumină), un steag ce flutură, un lanţ uitat pe jos.
Dar cine e Temple Grandin?
Temple s-a născut în 1947, iar la vârsta de 2 ani şi jumătate i s-a pus diagnosticul de schizofrenie infantilă. Diagnosticarea autismului era la început pe atunci. Temple avea toate semnele autismului clasic şi era non-verbală. Pe vremea aceea, copiii cu dizabilităţi erau cel mai adesea plasaţi în grija statului. Exact asta a fost sfătuită să facă Eustacia Cutler, mama lui Temple.
Dar ea a rezistat inclusiv presiunilor din partea soţului şi nu abandonat-o pe Temple. Toată viaţa a pus-o pe Temple să facă lucruri, să îşi depăşească limitele. ”My mum made me do things”, spune Temple adesea. Aproape nu e interviu în care să nu lege succesul ei extraordinar de acţiunile mamei ei: ”Mama îmi spunea mereu: Va trebui să înveţi să mergi la magazin şi să vorbeşti cu vânzătoarele. Si eram îngrozită. Văd prea mulţi copii în ziua de azi, foarte puţin afectaţi de autism, mult mai puţin afectaţi ca mine care nu ştiu să intre la McDonald's şi să comande un hamburger.”
Temple nu a fost instituţionalizată, mama ei a dus-o la cei mai mari specialişti. Un logoped a lucrat cu ea de la doi ani şi jumătate, iar un baby sitter se juca cu ea ore întregi. Temple nu a vorbit pâna undeva după vârsta de 4 ani.
Era pasionată de aeromodele şi înălţa zmeie, îi plăceau orele de lucru manual sau cele de desen. Temple avea toate elementele spectrului. Au fost evidente! Și în adolescenţă avea ecolalie, iar în liceu era poreclită ”tape recorder” = bandă de înregistrat. Într-un acces de furie, sătulă de presiunea aceasta socială, a lovit o colegă cu o carte pentru că îşi bătuse joc de ea.
Aşa a ajuns în altă şcoală, una pentru copii cu probleme de comportament unde şi-a cunoscut mentorul, un professor care lucrase la NASA. Locuia pe atunci în vacanţe la cumnata mamei ei (între timp, părinţii ei divorţaseră şi mama s-a recăsătorit) la fermă. Acolo a prins dragoste pentru animale, de acolo a pornit drumul ei spre zootehnie.
William Carlock, mentorul ei i-a dat ideea să construiască o “maşină de îmbrăţisat” precum cea pentru vite, pentru a se calma.
Drumul ei spre succes nu a fost fără obstacole
Pentru cei tipici a părut multă vreme ciudată. Dar studiază şi obţine o diplomă în psihologie umană, un masterat în comportamentul animalelor şi un doctorat în zootehnie. Marile abatoare folosesc metodele ei umane de exploatare a animalelor pentru sacrificiu.
Temple Grandin, activistă pentru persoanele autiste
Temple este autoarea unor cărţi de succes în care împărtăşeşte felul în care se vede şi se simte autismul din interior. Deodată, autismul nu a mai fost un mare ”bau-bau” în ochii publicului şi a crescut simpatia şi nivelul de toleranţă pentru persoanele cu autism.
Dar care sunt ideile pe care Temple le repetă? Le puteţi vedea AICI.
Vrea sa îi vadă pe copii autişti reuşind
Este conştientă că mulţi sunt în partea de jos a spectrului cu cogniţie sever afectată, dar cei înalt funcţionali sunt copii care pot deveni inventatori şi oameni de ştiinţă sau artişti cum a fost Tesla sau Mozart.
E îngrijorată de starea învăţământului, de programele din care s-au eliminat orele de arte sau de lucru manual. Ați observat şi în Romania aceeaşi tendinţă? Aşa e, copiii nu mai învaţă să facă nimic practic.
Autiştii gândesc în imagini
Cea mai mare parte din ei aşa gândesc, alţii au inteligenţă matematică sau verbală. Dar în general locul autiştilor e în Silicon Valley, glumeşte mereu Temple.
În anii 50, copiii erau învăţaţi bunele maniere! Educaţia aceea clasică este uneori cheia ieşirii din autism, din punctul ei de vedere. Mereu vorbeşte despre o educaţie bună şi despre mame care îi impulsionează pe copii.
Copiii trebuie sa deprindă aptitudini de bază cum ar fi să ajungă la timp, să îndeplinească sarcini, să scape de fixaţiile lor să le includă în sarcini funcţionale.
Copiii noştri au nevoie de mentori!
Îi putem numi şi terapeuţi, dar avem nevoie de oameni talentaţi şi dedicaţi meseriei de profesor sau terapeut!
Temple ne învaţă că o viaţă poate fi fericită şi împlinită chiar dacă te îmbraci altfel, chiar dacă preferi să rămâi singur şi să declari senin că nu te-ai îndrăgostit de nimeni niciodată. Poţi fi fericit doar pentru că ai reuşit să ajuţi un copil autist sau ai proiectat o maşinărie de zootehnie care îmbunătăţeşte viaţa animalelor.
Ce este fericirea pentru voi, cei tipici?
O casă mare, un cont îndestulător în bancă, vacanţe exotice? Ce vă face fericiţi? Pentru că dacă doar acestea vă sunt fericirile, atunci Temple Grandin este un om mult mai fericit şi mai împlinit.
Foto: William A. Cotton / Colorado State Univ.
Posteaza comentariu