No, am trăit să o aud şi pe asta! Până acum, copiii erau nişte chestii umblătoare cu care părinţii se lăudau. Brusc, au devenit altceva: nişte pericole ambulante ce par a exista ca să transmită virusul părinţilor şi bunicilor lor.
Nu ajunge că majoritatea copiilor sunt privaţi de soare şi de aer curat, acum vrem să le interzicem şi socializarea prilejuită de prezenţa printre colegi şi de curtea şcolii.
Cred că părinţii şi medicii care sunt pentru interzicerea redeschiderii şcolilor până în septembrie, vor să experimenteze pe pielea lor ce este autismul. Sau, în orice caz, un fel de autism auto-impus - pentru că izolarea copiilor departe de şcoală va avea efecte devastatoare asupra psihicului lor.
Aşa cum pentru copiii mei autişti, cel mai important e să fie printre copii şi să fie expuşi la ceea ce numim mediu exterior, aşa e şi pentru cei tipici.
Curând, vom avea copii agorafobici şi anxioşi, asta ca bonus pe lângă deficitul de calciu sau anemia pe care mulţi o vor experimenta.
Când eram copil, mama îmi spunea să ies în curte şi să stau la soare, deschidea mereu ferestrele des chiar şi iarna pentru că zicea că avem nevoie de lumină şi de aer ca să nu ne îmbolnăvim.
Mama mea era născută în 1943 şi nu era medic, dar avea mai mult bun simţ ştiintific, zic eu, decât mulţi medici panicarzi din zilele noastre.
Nu mai trăiţi cu impresia că puteţi controla totul!
Pentru că, ghiciţi ce, nu puteţi! Putem fi prevăzători, putem fi atenţi la spălatul pe mâini, putem păstra distanţa socială.
Putem chiar răbda două luni de izolare, dar nu o putem face la nesfârşit! Nu, nu fac deloc parte dintre cei anxioşi care la primul strănut se gândesc la corona şi nici nu dezinfectez cumpărăturile când ajung acasă. Nici nu fac parte din categoria care acum descoperă spălatul pe mâini. Mă port normal, mă spăl pe mâini cum ajung acasă, spăl legumele şi fructele, dar după o luptă de 10 ani cu autismul, care a apărut pe rând la cei trei copii ai mei, ştiu că nu prea e în puterea noastră să controlăm viaţa ori boala ori moartea.
Copiii mei sunt privaţi de terapie
Eu am curte. Copiii mei sunt privaţi de terapie de aproape 7 săptămâni, iar asta e foarte grav. Dar sunt bronzaţi la faţă şi pe mâini pentru că ies zilnic. Nu ştiu să se joace, nu prea fac altceva decât să alerge, dar respiră aer curat şi sunt rumeni în obraji.
E adevărat că sunt invizibili pentru autorităţi pentru că se vorbeşte de şcoli, dar nu se vorbeşte despre redeschiderea centrelor de zi unde copii cu autism fac de obicei terapie.
Sunt convinsă că vor reglementa mai repede statutul barurilor pentru că viciul aduce bani spre deosebire de centrele de care noi depindem. Evident că centrele nu-s creaţia statului, ci a asociaţiilor şi fundaţiilor, a societăţii civile căreia Ministrul Muncii îi reproşa eforturile ”firave”.
Nu cred că lacătul pe poarta şcolii rezolvă problemele.
N-am văzut pe nimeni la noi să se dea de ceasul morţii până acum din cauza focarelor de hepatită din şcoli, a păduchilor şi a râiei sau de faptul că mor copii în fosa septică în instituţii de învăţământ. Nu a cerut nimeni să se pună lacătul pe şcolile din România pentru că nu este apă potabilă, săpun sau pentru că stă să cadă clădirea pe elevi. E la modă numai de când cu coronavirusul. Până acum, nu a deranjat pe nimeni suprapopularea claselor? Mai ales pe cei care îşi fac vize de flotant pentru ”şcoli bune” de centru pentru copiii lor... Nu a supărat pe nimeni faptul că sunt şcoli în care se învaţă în două schimburi ca la uzină?
Câţi copii ar suporta masca ?
O să purtăm măști mult timp de acum încolo. Obligatoriu! Şi cu măştile la copii ce facem când va începe școala, în septembrie? Le punem măşti pe faţă preşcolarilor şi şcolarilor? Că de distanţare nu poate fi vorba la cursuri în spaţii suprapopulate, mai ales unde se învaţă deja în două schimburi. Dacă da, ce fel de măşti ? Cele pentru adulți sunt mult prea mari. Evident, vor înflori niște noi afaceri și aici, dar nu despre asta vorbim acum. Ce fel de copil şi de la ce vârstă ar suporta o mască?
Vă spun eu că cei mici ai mei nu ar suporta. Nu doar că sunt non-verbali şi cu retard cognitiv, deci nu vor înţelege de ce, dar mai au si probleme legate de texturi şi materiale, iar pe faţă nicicum nu ar tolera aşa ceva.
În Franţa, se discută despre purtarea măştii la copiii cu vârste mai mari de 11 ani. Specialiştii de acolo spun că pentru vârste mai mici ar fi dificil de suportat. De ce ai noştri specialişti nu par a fi oameni? Guvernanţii noştri nu par a gândi, nu par a empatiza cu nimeni, nici cu copiii tipici, dar cu o vârstă prea mică pentru purtarea măştii şi nici cu cei cu dizabilităţi sau tulburări de procesare senzorială.
Cred că cel mai bine le-ar fi să guverneze o ţară goală.
Posteaza comentariu