Suntem familia Neciu, doi părinţi şi trei copii autişti şi am trecut sănătoşi în 2021.
La început de an, am avut timp să mă gândesc la multe. Nu-mi plac musai bilanţurile sau, dacă le fac, înfrângerile şi victoriile părinţilor ca noi sunt diferite de ale celorlalţi. Anul 2020 nu a reuşit să ne înfrângă, iar 2021 m-a găsit fericită.
Voi sunteţi sau aţi fost vreodată fericiţi?
Ei bine, eu am fost de multe ori, de atât de multe ori că nu pot număra pe degetele de mâini. Am fost fericită când mi-am cunoscut soţul pentru că am simţit că suntem făcuţi din acelaşi aluat tare. Am fost fericită pentru că nu a încercat să mă schimbe, că am fost şi sunt totul pentru el. Am fost fericită de trei ori când mi s-au născut copiii, am fost fericită de fiecare dată când copilul meu cel mare, David, a mai ieşit puţin din autism, zi după zi şi an după an.
Momentan, fericirea pentru mine e vocea lui George spunând acum câteva zile ”ai,ai mama!” iar în altă zi ”hai, hai, papa!’’. După 5 ani şi jumătate de aşteptare, i-am auzit vocea cristalină legând două cuvinte. Il aud fredonând ”ia, ia o” din ”Old MacDonald’’. Închid ochii şi îi mulţumesc Cerului că m-a învrednicit să apuc zilele astea. Nimic nu mai contează - din nopţile nedormite sau zilele grele în care l-am văzut efectiv dispărând sub ochii mei.
Am trecut prin multe, dar nimic nu se compară cu nefericirea şi suferinţa de a-ţi vedea copiii dispărând în neantul autismului, într-o lume care le răpeşte atenţia şi manifestările de afecţiune.
În seara asta încă simt căldura braţelor fragile ale lui George în jurul gâtului meu într-o îmbrăţişare strânsă. Niciodată nu şi-a lăsat aşa căpşorul pe umărul meu ca acum, decât atunci când era bebeluş. Vrea să dansez cu el în braţe pe ”Old MacDonald”. Într-o anumită lumină, atunci când face anumite grimase, seamăna cu tatăl meu. Atunci mă scutură un fior. Tatăl meu a fost alcoolic şi oricât l-am iubit şi iertat definitiv, sper ca George să îi semene doar fizic. Apoi zâmbesc şi mă întreb dacă şi eu voi trăi mai departe prin nepoţii mei.
Un om fericit ca mine are speranţa că toţi cei trei copii autişti vor fi bine, că poate într-o zi vor avea copii care să le amintească de mine. Că poate George îşi va privi fiica şi-i va spune: ”Cât de mult semeni cu bunica ta, cu mama mea!”.
Ce e fericirea pentru voi ?
Pentru mine, fericirea nu exclude suferinţa. Viaţa e formată din momente. Unele sunt o fericire deplină, iar altele o prăbuşire în prăpastie. Nu controlăm mereu ce ni se întâmplă! De fapt, ca să fiu sinceră, nu controlăm noi mai nimic. Iar când reuşim să acceptăm asta suntem mult mai fericiţi.
Fericirea nu trebuie să arate ca în filmele de la Holywood ca să fie autentică!
Sunt fericită când îmi aud copiii râzând! Sunt fericită că arată tot mai mult a copii tipici prin felul în care se manifestă! Sunt fericită când îl văd pe tatăl lor cum îi soarbe din ochi sau cum mă priveşte pe mine, mama copiilor lui.
Fericirea e constituită din astfel de momente. Două cuvinte cu sens spuse de un copil autist după 5 ani şi jumătate îmi ajung ca să spun cu mâna pe inimă: ”Sunt un om fericit şi binecuvântat’’.
Nu-mi trebuie averi, îmi trebuie încrederea jumătăţii mele că vom reuşi și îmbrăţisarea copiilor mei. Îmi trebuie dragostea lor ca să fiu completă. Fericirea o construim împreună.
Posteaza comentariu