Eu aveam o voinţă fantastică şi nu cred că mi s-a mai întâmplat până în clasa a X-a să mai iau vreun 7. Aveam constant media 9 la matematică. Nu prea m-a ajutat matematica şi tot ce am învăţat am cam uitat, dar pentru mine era important să am note bune.
Calea sigură de a-i face pe copii sa urască o materie are două componente: o programă stufoasă şi teme care să-i ţină departe de joacă
Mai adăugaţi faptul că nu toţi copiii au acelaşi ritm de învăţare şi de aici până a la se plimba pe holurile şcolii cantând: "Urăsc matematica" nu mai e mult. Cel puțin, asta îmi spune mie David că se cântă.
Aşa am urât eu matematica, dar eram conştiincioasă. Învăţatul mă definea. Pe atunci, copiii buni erau doar cei care învăţau bine.
Lucrurile nu s-au schimbat mult în privinţa programelor încărcate, iar la o programă de genul acesta, e nevoie de teme - aşa sunt toate sistemele înţepenite în timp.
Clasa a V-a e dificilă pentru toţi copiii, dar pentru un copil autist este extrem de grea!
Pentru David şi pentru noi este grea! Extrem de grea! David a avut comportamente nedorite, mai să nu îl recunosc, şi încă nu s-a acomodat.
"Doamna ne-a baricadat între fete" mi-a zis David pe jumătate amuzat. Nu a fost el singurul "client" cu abateri comportamentale, iar doamna i-a plasat în mijloc, în bancă, între câte două fetiţe cuminţi şi sârguincioase. Să mai domolească deficitul de atenţie şi auto-stimulările.
Vă imaginaţi câtă lume se dă peste cap pentru copilul meu autist elev în clasa a V-a?
Scoala în care învaţă el e o şcoală mare, mai mare decât o şcoală de cartier din Cluj. David nu e singurul copil special din şcoala aceasta. E un norocos. Încă de la integrarea în grădiniţa din Gilău a avut educatoare fantastice, iar de doamna învăţătoare ce să mai spun? Cuvintele sunt de prisos.
Diriginta lui David e o profesoară de engleză, un spirit tânăr, din generaţia mea. Stiu că va reuşi cu clasa a V-a, deşi copiii vin din clase diferite. Îl ştie pe David din clasa a III-a. David a făcut tot ce a putut să o contrarieze la momentul respectiv.
Intuieşte foarte bine de ce face David anumite lucruri și, când e nevoie, dezbatem împreună.
Mărturisesc că mi-e groază când văd că mă sună. Atunci ştiu că David a făcut ceva ieşit din comun de scandalos.
Îi admir răbdarea şi tenacitatea de a vrea să educe şi să înveţi copii, când ar putea oricând avea un job mult mai uşor într-un birou, undeva.
Dar ea e acolo pentru David si pentru ceilalţi. Îşi rupe din timpul personal să ne scrie, să povestească mereu cu noi.
Profesorii? Sunt convinsă că dacă au bune intenţii şi vor dovedi fermitate îl vor da pe David pe brazdă.
Iar când a fost ziua mea cea mai grea de la începutul anului şcolar, am găsit în caietul de istorie, următorul mesaj de la domnul profesor care îi predă lui David.
"Dragă David, te rog să scrii mai îngrijit. Mi-ar plăcea tare mult să înţeleg ce vei scrie în compunerile tale."
Simpla grijă şi consideraţie pentru persoana copilului meu contează atât de mult. Îmi place să ştiu că David contează şi cum îi spuneam şi dirigintei: "Copilul ăsta habar nu are câţi ne dăm peste cap ca să îi fie lui bine!".
Ceea ce voiam să spun, de fapt, cu acest text este că învățământul nu are nevoie numai de legi pentru a integra copiii speciali, ci și de oameni care să aibă bunăvoință, răbdare, empatie și dragoste pentru elevi. Sistemul există prin oameni. Când toți oamenii din sistem vor fi ca cei despre care am povestit eu mai sus, părinții copiilor cu nevoi speciale nu vor mai avea nevoie de rugăciuni și noroc.
Dacă vreți să aflați toată povestea ieșirii din autism a lui David, puteți citi ”Da, există ieșire din autism!”. Am povestit pe larg. Toate poveștile scrise de mine pe Eva.ro, le puteți găsi AICI.
Dacă vreți să aflați mai multe despre noi, o puteți face pe pagina Facebook ”Ieșirea din autism”.
- va urma -