Admirabil! Dacă ar exista egalitatea de şanse a copiilor săraci şi/ sau cu dizabilităţi cu a celor care au părinţii cu venituri medii sau mari...
Ce facem cu restul?
Ce facem cu cei care oricum erau prea săraci pentru şcoală şi pe care o abandonau timpuriu? La finalul anului şcolar 2016-2017, abandonul şcolar în rândul copiilor de şcoală primară era de 1,1% în mediul urban şi de 2,3% în cel rural. Cu o rată de părăsire timpurie a şcolii de 16.4% conform Eurostat, România e departe de obictivul asumat pentru anul 2020 de 11.3%.
Peste 150.000 de copii români merg la culcare flămânzi, iar România are cea mai mare rată a mortalității în rândul copiilor din UE. Nu o spun eu, o spun rapoartele şi statisticile organizaţiilor precum Salvaţi Copiii şi UNICEF.
Şi cu astfel de copii care trăiesc sub limita sărăciei vrem să facem şcoală online
Ministerul Educaţiei, nu vă e ruşine?
Presupunând că şcoala ar pune le dispoziţie o tabletă şi un abonament de internet, dumneavoastră aţi putea să vă concentraţi la muncă dacă v-ar fi tot timpul foame? Sau dacă aţi avea picioarele îngheţate de la papucii nepotriviţi pentru anotimp?
Copiii aceştia sunt mereu aşa, cu burţile şi picioarele goale.
Iar faptul că de Crăciun ne golim dulapurile ca să le donăm haine sau jucării sau le oferim o plasă de portocale nu va rezolva niciodată problemele lor. Pentru că, pe lângă portocala sau ciocolata primită de Crăciun, copiii au nevoie de ajutor la lecţii în fiecare zi, de o masă caldă la amiază, de rechizite şi jucării, haine adecvate, programe de socializare.
Iar părinţii lor au nevoie de educaţie parentală, chiar dacă nu-şi pot ajuta copiii la teme, pot măcar să le permită acces liber la şcoala în loc să îi trimită să ajute la câmp sau în gospodărie sau mai rău, la cerşit.
Ce nu vor să priceapă guvernanţii este că nu trebuie reinventată roata
Există modele demne de urmat şi nu doar afară sunt ONG-uri care lucrează deja în comunităţi defavorizate unde fac intervenţie socială şi educaţională şi lucrează cu familii vulnerabile.
Pentru că e important ca părinţii să permită copiilor să meargă la şcoală în afara stării de urgenţă, să se lase învăţaţi de asistenţii sociali şi educatorii parentali şi să vadă ceva mai departe de ziua de azi pentru copiii lor.
Statul român rămâne un mare mamut, cu un aparat administrativ de greoi şi de cele mai multe ori extrem de slab pregătit.
Cele mai multe ONG-uri, fie ele asociaţii sau fundaţii, degrevează statul român de extrem de multe responsabilităţi oferind asistenţă vârstnicilor, persoanelor cu dizabilităţi sau oamenilor foarte săraci.
Şi după ce ONG-urile mobilizează, strâng şi dăruiesc spitalelor peste 20 de milioane în echipamente, combinezoane şi măşti vine Ministrul Muncii să le reproşeze efortul ”firav”.
Păi aş zice că statul român face eforturi firave în sănătate, educaţie şi cercetare. Face eforturi minime în a asigura oamenilor nişte pensii decente după zeci de ani de muncă, face eforturi spre 0 în a asigura accesul la terapie, educaţie şi recuperare pentru copiii cu autism şi alte dizabilităti.
Statul român nu se pricepe să aibă grijă de nimeni. Dar aşteaptă de la noi să o facem și e nemulțumit că o facem ”firav”
Aşteaptă ca noi să dotăm spitalele, noi să facem centre de recuperare pentru autişti, noi să gestionăm crizele sanitare şi pandemiile, noi să stăm în casă în timp ce directorii de spitale îmbolnvăesc angajaţii şi fac din oraşul lor focar de Covid 19. Ni se cere responsabilitate, calm şi răbdare în starea de urgenţă. Să nu ieşim, să respectăm regulile de distanţare socială!
Şi EU cer, urlu de 10 ani cel puţin, timp în care ne-am recuperat un copil din autism, că nu vă interesează, dragi guvernanţi!
Nu vă pasă de mine, de noi şi de copiii noştri. Am crezut că nu vă pasă de noi pentru că suntem, oricum, cauze pierdute: e vina noastră că am făcut copii. Dar descopăr cu și mai mare dezamăgire că nu vă pasă de nimeni, de fapt. Numai de voi!
Nu vă pasă decât de afacerile şi achiziţiile voastre, de casele şi maşinile voastre scumpe. Singura satisfacţie care îmi va rămâne este că şi voi ca şi mine veţi merge pe lumea cealală ca şi mine de săracă, fără case şi fără maşini.
Sau aţi putea să vă contruiţi nişte piramide!
Comentarii (1)
Înainte sa dam vina pe stat consider ca asigurarea traiului și celor necesare este de datoria noastră a adulților.. Părinți acestor copiii care nu reușesc sa le asigure minimul necesar existentei sunt niște iresponsabili(excepție fac doar cei ce au probleme de sănătate și nu pot munci) Din punctul meu de vedere și nu vreau sa fiu răutăcioase dacă nu te poți asuma pe tine ca individ la dracu mai faci o droaie de copiii și apoi aștepți ajutor... Niște iresponsabili.. Da și copiii lor sunt victimele i conștientei lor.. Acum ca unul are mai mult și altul mai puțin.. Dar un părinte responsabil găsește soluti.. Poți avea o perioada mai grea dar nu mereu nu ai ce mănâncă. Acum ce facem din vina ăstora ai noștri copiii pentru care muncim și ne zbatem zi de zi stau pe loc.. Asta nu e discriminare.... Din pacate asa a fost mereu și eu ca om de rand nu pot cere aceleași condiții și egalitate de șanse ca ex :copilul lui cutare.. Eu atât îmi permit școală de stat nu privata.. Haine de la mall nu Guci, Armâni etc.. Depinde la ce ne raporta. Dar muncesc zilnic pentru asta și atât îmi permit.. Poate copilul meu prin educația si studiu va putea mai mult
Posteaza comentariu