Tot ce ai construit tu ca mamă cu copiii în X ani se duce pe apa sâmbetei într-o săptămână de izolare, nici nu e nevoie de mai mult!
Mâncatul la televizor
-Mamii, pot să mănânc la televizor?
-Nu, mai întâi mănânci și apoi te uiți, sau invers, cum vrei. Dar nu în același timp.
Bosumflat:
-Dar vreeaaaaauuuu, vreaaaau.....
Urmează urlete, tantrum. Vine taica-su:
- Bine, uite, doar de data asta, dar să nu faci mizerie în pat, bine?
CE S-A ÎNTÂMPLAT? CE TOCMAI S-A ÎNTÂMPLAT, și mie nu mi-ai zis? Nu puteam nici să fac scandal de față cu copilul, nu ? Că oricum răul a fost făcut.
Soțul zâmbind:
-Ce? Good cop, bad cop! Hihihi!
Pufuleți în pat
-Pot să mănânc pufuleți?
-Nu poți pentru că urmează prânzul.
-Dar un măr pot?
-Nu, din același motiv. Nu vreau să te saturi, fie și cu un măr. Nu.
-Dar niște migdale cu nuci pot? Că nu sunt dulci!
-Nu, D! Nu poți mânca nimic decât mâncare acum.
Vine taică-su:
-Haide măi, un măr e sănătos, îmi zice în timp ce deja îi tăia mărul (la ora prânzului!)!
Citește și: Închiderea școlilor NU e o vacanță!
Ciocolatăăăă... pe ascuns
Îi prind apoi pe amândoi cum infulecă ciocolată pe ascuns. Copilul știe că nu are voie decât dacă îmi cere voie. Nici de la taică-su nu ia fără să mă intrebe pe mine.
Dacă mă enervează ceva este că ia decizia, nu mă consultă și tot eu sunt de vină apoi că nu ne înțelegem cu copilul.
A reușit în două mișcări să dea peste cap ce m-am chinuit eu să îl învăt ani de zile.
Ei bine, ați prins ideea, îmi subminează autoritatea, copilul îl preferă pe taică-su și gata. Se schimbă și comportamentul copilului de azi pe mâine. După ce că e dat peste cap fără grădiniță și disciplina de acolo!
Bun, dar stați așa, că mai am un copil de 11 luni pe care îl strică soțul din trei mișcări.
Cel mic e la vârsta la care fie vrea doar în brațe, fie doar pe jos și merge în patru labe, se ridică în picioare și trage tot din calea sa. E mega curios și cucerește orice colț al casei. Mai avem câteva sisteme de protecție la două sertare de la primul copil, dar multe sertare au rămas neprotejate și sunt periculoase pentru el.
Într-o zi normală, când sunt eu acasă cu copilul sau copii, ca să pot să mai fac o mâncare măcar, nu mai zic de spălat, strâns călcat, (mai nou și frământat pâine) trebuie să am cel puțin trei mâini și să fac echilibristică.
Așa că îl mai las pe jos lângă mine, cu un castron, o lingură de plastic, una de lemn, o sticlă de apă (jucăriile sunt degeaba, știți deja).
Acum, dacă e și domnul soț acasă, și lucrează doar part time, e frumos să mai stea și el cu copilul, nu? Stă, dar îl ține DOAR în brațe. Ca să nu îl fugărească prin casă. Și ce să vezi, că nu vrea în brațe, vrea să exploreze.
-Nu îl mai ține doar în brațe, nu vezi că nu vrea? zic eu.
-Păi și cum să îl las pe jos? E rece! E frig! Dacă își prinde mâna în sertar, în ușă? Nu, nu, e mai sigur în brațe la mine!
Dacă îi cade pe jos o jucărie, sau suzeta, mi-o dă să o spăl!
Pfua, mi se ridică sângele la cap și imi iese pe gură replica AIA de soacră: ”Să știi că am mai crescut un copil și uite nu a pățit nimic!”
Ah! Și era să uit - ăsta micu' are obiceiul să facă și caca, domnle! Știți? Copiii fac și caca!
- Aoleo, o fi bine? Parcă face prea mult, zice el.
Cam așa cu viața în patru la izolare, cu copil de grădiniță, bebeluș și soț cu part time.
Noroc că am curte și un câmp în fața casei în care mă pot plimba cât văd cu ochii fără să mă ia poliția. Să nu mă dați de gol, da?