Am aflat apoi că, dacă sunt plătită și pe drepturi de autor (ca aproape orice om care trăiește din scris), situația e și mai grea. Statul îmi oprește 40% CAS și pensii, astfel că se calculează mult mai puțin: 85% din 60% din totalul venitului. Ia și descurcă-te, Alexo! Cu un copil la grădiniță, altul în scutece, mașină, facturi și rate lunare de achitat, am simțit un gol în stomac atunci când am primit primii bani (care au venit după 2 luni). Să precizez: la aceste venituri se adaugă și un salariul (care a rămas neschimbat) al soțului.
Știți? Era un proverb din bătrâni care zicea că unde hrănești un copil, poți hrăni și doi.
Cred cu tărie că în ziua de azi nu mai e valabil acest proverb. Astăzi, un copil nu trebuie doar să aibă ce mânca sau doar iubire, oricât de idealiști vrem să fim.
Pe rețelele de socializare, cu toții se hrănesc doar cu dragoste, arată frumos și idilic, dar în viața reală costă să crești copii, iar mâncarea nu e ieftină. Costă și fiecare haină, fiecare pereche de pantofi, fiecare scutec, fiecare jucărie. Nu prea mai merge și așa. Suntem responsabili de viața copiilor noștri.
Dacă reușești să încropești o mâncare zilnic, și apoi să te gândești cum mai răzbești zilele următoare, NU este suficient. Copilul sau copiii aceia vor vrea lucruri, fie și ceva de mâncare în plus față de ce îți permiți și te doare, ca părinte, să nu le poți oferi. O viață întreagă de ”Nu acum, nu avem bani!” e greu de dus pentru copii. Cândva, ar trebui să primească ceea ce ei cer cu ardoare.
Zicala asta unde hrănești un copil, poți hrăni și doi era folosită într-o perioadă în care nu se punea accent pe calitatea vieții. Era suficient să SUPRAVIEȚUIEȘTI.
Azi, însă, e important și ce mănânci.
Nu, nu vorbesc de mâncarea BIO, ci pur și simplu hrana de zi cu zi.
Vedeți, până la 2 ani ai copilului, când o mamă se întoarce la muncă de obicei, un copil nu prea costă. Mănâncă lapte si apoi câte 2–3 legume, o bucățică de carne și un fruct pe zi. Mai are nevoie de scutece, hăinuțe se mai găsesc de la primul născut și cam asta e tot. Cine nu-și permite asta, nu?
Când începe însă grădinița, fie și de stat, încep și cheltuielile serioase.
Hainele trebuie schimbate la câteva luni (depinde cât de repede crește, iar hainele fratelui mai mare nu sunt mereu potrivite - de exemplu, primul avea 6 luni în vară, iar cel mic în iarnă și nu ai haine de 6 luni adecvate pentru cel mic), mâncarea la grădiniță trebuie plătită, tot felul de cărți, caiete, rechizite, vitamine, medicamente (pentru că un copil la grădiniță e veșnic bolnav).
Salariile nu au obiceiul să crească în România. Ratele, în schimb, da.
Și cine în ziua de azi nu are rate la bănci pentru o casă sau o mașină?
Copiii cresc, vor într-o excursie, o tabără, au nevoie de bani de buzunar și uite așa se duc sute de lei. Când să apuci să îi strângi?
Și statisticile arată că românii nu mai fac copii. Cel puțin, nu românii care stau în țară: în primele opt luni ale anului trecut (2019) s-au născut cei mai puțini bebeluși din ultimii 50 de ani.
Românii nu-și permit nici măcar un copil: se împrumută aproape lunar ca să-și achite datoriile
Știți de câte ori merg la magazinul din colț să iau o pâine și lapte și las 100 de lei pe încă 5 produse care se consumă până a doua zi? Știu sigur că asta pățiți mulți dintre voi.
Vorbesc de familii cu venituri medii, de 2000-3000 de lei pe membru. Totul se scumpește, aceiași bani ajung pentru mai puține produse decât anul trecut pe aceeași vreme.
În august 2018, un sondaj al unei platforme de recrutare online arăta că peste un sfert dintre angajați recunosc că nu le ajung banii din salariu de la o lună la alta. Ba chiar trebuie să se împrumute mai mereu de la familie sau prieteni până la următorul salariu pentru a se putea descurca.
Și atunci, cum să aduci pe lume mai mulți copii?
Nu îi condamn pe cei care o fac, dar cred doar că trebuie cântărită bine balanța. Nu mai merge ”și așa”, dacă vrem copii cu o viață fără lipsuri. A vrea mulți copii pe care să îi faci și fericiți e greu în zilele noastre. Și prin a-i face fericiți nu mă refer la a le cumpăra tot ce vor, ci la un trai decent, în care părinții să nu fie mereu panicați din cauza grijii zilei de mâine.
Eu vreau să le ofer o alimentație sănătoasă, o educație bună și timp de calitate petrecut în familie. Prin educație bună nu spun ”sistem privat de învățământ” - în care să plătești și să-l lași în voia sorții (pentru că nu mi-aș putea permite costurile unui astfel de sistem), ci timp investit de către noi, părinții, pentru lecții, meditații și alte activități. Copiii au nevoie de noi în cea mai bună formă a noastră: să ne jucăm, să vorbim, să povestim, să râdem. Cum am putea face asta dacă noi suntem epuizați de la joburile extra pe care trebuie să ni le luăm ca să ne ajustăm veniturile și apăsați de grija ratelor și cheltuielilor?
Comentarii (1)
Mult adevăr în acest articol. Acest subiect, însă, din păcate, nu este analizat astfel de cei care se află la cârma țării...în momentul de față, prin mărirea alocațiilor, din punctul meu de vedere, se încurajează încă o dată, creșterea numărului de nou născuți în acele familii care trăiesc din aceste alocații. Pentru noi, care punem alocațiile copiilor într-un cont să aibă când vor fi mari sau care dăm pur și simplu copiilor alocația să se bucure de ea, nu există măsuri, noi, părinții cu un dram de educație, care ne dorim ca din copiii noștri să iasă ceva bun, care să ajute această țară să iasă din impas. Noi suntem acei părinți care investim totul în copii: timp, educație, ne dorim să știe o limbă străină, ne dorim să petrecem timp cu ei la munte sau la mare, îi ducem la muzee, la piese de teatru, diferite ateliere pentru dezoltarea personalității. Toate acestea costă acum și foarte mult, înmulțit cu 2 sau 3 copii rezultă...prin urmare, ne limităm la unu dar bun, cum se zice, pentru a putea face față și a crește un copil așa cum ne dorim: sănătos și educat care, probabil, văzând mizeria din jur în care se va zbate, neputința...va alege să plece din țară, din păcate și vor rămâne cei ai căror părinți au trăit din alocația lor, de care vorbeam mai devreme, care fie se vor zbate în sărăcie, fie vor minți, parveni, înșela și se vor „descurca”.....Da, așa este: nu mai este valabilă zicala: unde mănâncă unul, mănâncă și celălalt...pentru că mâncarea nu mai este totul, pentru că mâncarea nu mai este ce era...
Posteaza comentariu