Ce părere ai avea dacă ți-aș spune că NU există părinte care să facă asta, fără ca el să fi primit același tratament?
Ce părere ai avea dacă ți-aș spune că un părinte care nu a trecut prin asta, nu ar putea concepe că este normal să-și agreseze copilul? Mulți dintre adulții care au fost agresați în copilărie, fie fizic, fie verbal, ajung să spună și să creadă: “Am primit o palmă la fund și uite ce bine am ajuns!”. Dar oare cât de reale sunt cuvintele astea? Cât de real este să susținem că un copil agresat NU se va simți inutil? Cât de real este să susținem faptul că un copil lovit se mai poate simți iubit de persoana în care își pune toată încrederea? Nu e real și o susțin psihologii.
Greșelile sunt menite pentru a învăța din ele, nu pentru a le repeta!
Este îngrozitor să te uiți în urmă și să accepți faptul că ai suferit. Dar știi ce? Din greșeli învățăm, iar acelor părinți care și-au agresat copilul, chiar și cu buna credință că îi educă sănătos, nu putem decât să le arătăm compasiunea noastră. Sunt copii deveniți adulți, cărora li s-a aplicat o educație moștenită greșit.
Desigur, asta nu e o scuză, însă poate fi un început. Un început care te obligă să te uiți în urmă, să recunoști că au existat lucruri care te-au afectat, să ierți, ca mai apoi să vrei o schimbare. Atât tu, cât și copilul tău, meritați asta.
Ce se întâmplă cu un copil agresat fizic sau verbal?
1. Va crede că nu merită dragostea ta.
Nimic din ceea ce face nu trebuie pedepsit prin violență. În fond, e doar un copil care are nevoie să fie îndrumat, iar dacă tu nu ai răbdare cu el, problema nu e la copil. Desigur, copilul este prea mic ca să înțeleagă asta, însă va alege, cel mai probabil, să devină introvertit și să-i fie teamă de orice acțiune a lui. Mai târziu, copilul devenit adult se va confrunta cu probleme în luarea deciziilor, nu-și va asuma riscuri, dar mai ales, poate deveni un adult la fel de violent.
2. Devine excesiv de cuminte
Există o vorbă: “Când copilul e prea cuminte, ar trebui să-ți faci griji!”. Un copil a cărui părinți sunt violenți sau prea reci, va deveni retras, temător, anxios și emotiv. El învață că tot ceea ce face poate declanșa violența și astfel își formează un sistem de apărare. Mai târziu, copilul devenit adult evită responsabilitățile, nu vrea să atragă atenția și preferă activitățile inferioare. Păi nu e asta o crimă?
3. Se răzbună.
La polul opus, copilul poate căpăta și o atitudine răzbunătoare. Devine agresiv, își dorește să devină lider, însă nu pentru a conduce, ci pentru a distruge. Nu iartă și caută să se impună în fața altor copii. E formă de a-și manifesta, dar și de a-și înțelege propria frustrare. Copilul devenit adult poate avea probleme cu viciile, violența, dar și cu o rigiditate în relațiile cu alte persoane.
4. Se retrage în lumea lui.
Sentimentul de respingere din partea părinților îl poate conduce către depresie. Pentru un copil, asta înseamnă că se blochează în lumea lui, preferă să fie singur și nu prea vorbăreț, nu se împrietenește cu alți copii și nu se mai bucură de nimic. Nu e și asta o crimă? Copilul devenit adult va avea o tolerență foarte mare la suferință și se va simți confortabil în relații toxice.
Concluzia: Nu, NU ai dreptul să-ți lovești copilul! Nici fizic, nici verbal. Și dacă ne gândim bine, nici măcar adulții care comit infracțiuni nu au parte de un asemenea tratament.
Te rog să dai mai departe aceste cuvinte, fie că ești părinte, fie că nu. Nu e mult, dar poate așa devenim conștienți de felul cum ne poate afecta o copilărie deficitară.
Cu drag,
Cosmina
Comentarii (1)
Draga Cosmina, initial inclinam sa aprob intrutotul demersul tau, dar vad ca citezi niste afirmatii indelung proferate de unii psihologi, care nu se dovedesc adevarate in multe cazuri. Ca si specie suntem programati genetic sa invatam ca este gresit ce facem, cand primim cate o scarmaneala - toate mamiferele procedeaza la fel ! In rest, violenta asupra copiilor este ultimul recurs, uneori inveitabil daca trebuie sa invete o lectie de viata sau de moarte pentru el sau cei din jurul sau, la care a fost refractar sa o adopte din explicatii rabdatoare. Cu stima
Posteaza comentariu