Femeia care a adoptat 35 de copii

Femeia care a adoptat 35 de copii poate fi trecută în dicționar la definiția super-mamei.
Christie Jameson, în vârstă de 73 de ani, locuiește în South Jordan, Utah, și este mama adoptivă a 35 de copii, dintre care 11 încă mai locuiesc cu ea. În urmă cu peste 30 de ani, după ce au avut 2 copii biologici în familia lor, Christie și soțul său, Alva, au decis că au loc în viața lor pentru mai mulți copii. Așa că a început călătoria adopțiilor pentru aceștia, care în prezent a ajuns la numărul de 35.

Povestea mamei care a adoptat 35 de copii


Cu toate că soțul lui Christie a murit în anul 2009 din cauza cancerului, femeia a avut în continuare grijă de cei 35 de copii adoptați, unii dintre aceștia cu nevoi speciale majore, atât pe plan medical, cât și emoțional. Șase dintre copiii săi suferă de afecțiuni cardice grave.
Unii dintre copii provin din medii grav abuzive sexual și fizic. De-a lungul ultimelor decenii, femeia a avut grijă de copii cu sindromul Down, copii care sufereau de afecțiuni cauzate de consumul de alcool cât erau în burta mamelor, cu paralizie cerebrală, surzi sau orbi.

Potrivit acesteia, "Toți copiii merită o casă adevărată și nu am putut suporta gândul că copiii mei trebuie să trăiască în instituții". În timp ce majoritatea persoanelor în vârstă de 70 de ani sunt fericite la pensie, se relaxează acasă, se bucură de plimbări la plajă sau excursii prin întreaga lume, Christie s-a axat pe a fi mama copiilor de care mulți părinți din lume au vrut să scape.
De-a lungul anilor, Christie a trebuit să treacă și prin experiențele devastatoare în care unii dintre copiii săi au murit, din cauza afecțiunilor pe care le aveau.

Christie, împreună cu soțul său, a avut o viață simplă, încercând să facă mereu tot ce poate pentru a le oferi o viață bună copiilor pe care i-a adoptat. Alva lucra ca și contabil în timpul vieții, iar Christie curăța toaletele de la biserica la care mergeau. Cu toate că aceasta era o viață simplă, mama a 35 de copii o descrie ca fiind o viață bună pentru publicația PEOPLE.
De asemenea, aceasta a mai spus și că nu a căutat familia pe care o are în prezent și că majoritatea copiilor au venit în familia sa, după ce s-a aflat că adopta copiii pe care nu îi voia nimeni altcineva.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod