Situațiile pe care le-am trăit nu sunt unice. Nu le-am văzut doar eu. Cum am fost eu, probabil că sunt alți zeci de mii de copii și adolescenți în România. Poate afecta un copil divorțul părinților? DA. Poate fi afectat un copil de lipsa de atenție a părinților? DESIGUR. Ce se poate întâmpla când un copil nu este ascultat cu adevărat de părinți? Un DEZASTRU.
Luisa Denisa Stoicescu, dirigintele clasei a XII-a Turism din cadrul Liceului Tehnologic Energetic din Câmpina a inițiat un proiect fantastic, conform Adevărul. O carte în care elevii din clasa respectivă au scris din spatele unui pseudonim atât mulțumirile, cât și durerile provocate de părinți. Mare lucru a făcut doamna Denisa Stoicescu! MARE fără nicio modestie. Cartea a ajuns și în mâna părinților. Unii au plâns, alții și-au schimbat comportamentul, iar alții nici nu s-au atins de carte.
Iată un fragment din carte, publicat pe Adevărul.ro: ”Custodie comună, o mare vrăjeală” ”...aţi rănit două suflete nevinovate, le-aţi rănit enorm şi îmi doresc să nu uitaţi niciodată asta, sper măcar că regretaţi, îmi lipseşte noţiunea de familie, eram foarte fericit când mergeam împreună la ski, la mare. Custodie comună...o mare vrăjeală, nimic nu înlocuieşte familia (...) Tu, tată, te-ai dus şi te-ai resemnat în altă parte şi mamă, tu te-ai închis în timne şi ţi-ai distrus sufletul. Nu există sentiment mai urât decât să vezi că tatăl tău nu mai e acolo unde era odată şi se răceşte şi să-ţi vezi mama plângând şi să plângi şi tu odată cu ea pentru că să ştiţi că supărările voastre sunt şi supărările mele. Altceva nu am de zis, căci sufletul meu a rămas julit, eram doar un copil” semnează Fostul derbedeu.
Cartea „De vorbă cu părinţii mei“ nu se găseşte în librării, dar poate fi comandată la Liceul Energetic din Câmpina, la numărul de telefon 0244 333 924.
Divorțul poate fi la fel de dureros precum decesul. Atât pentru cuplu, cât și pentru copii. Vestea bună e rana se poate vindeca, cu o condiție, însă: Să-ți dai voie să te vindeci, să ai răbdare cu tine și cu cei din jurul tău și să nu-ți fie frică. Când părinții mei aveau probleme în cuplu, mi-aduc aminte că deveneam agresivă și nu mai țineam cont de cuvintele pe care le rosteam. Și cred că este important ca într-o formă sau alta să existe o formă de comunicare. Părinții trebuie să știe când copilul are probleme și să acționeze imediat în interesul acestora. Copiii nu sunt vinovați pentru ceea ce se întâmplă între părinți. Pe de altă parte, nu vă subestimați copiii! Ce simțiți voi, simte și copilul. Așa că nu te baza pe faptul că nu înțelege sau că informația care ajunge la el este atât de nesemnificativă, încât nu-l va afecta în niciun fel. Singura diferență este că un copil nu are suficient de bine dezvoltată partea rațională precum un adult și atunci deciziile lui nu sunt în concordanță cu logica, ci mai degrabă cu emoțiile. Așadar, ascultați-vă copiii!
Eu sunt un caz fericit. Dincolo de problemele lor, am avut certitudinea că sunt iubită. A fost suficient ca să deschid gura. A fost suficient să am curajul să le spun ce mă deranjează, care sunt fricile pe care le-am moștenit din cauza lor și au acționat în consecință. Au avut răbdare, și-au acceptat și recunoscut greșelile, dar mai ales, și-au cerut scuze. Dar ce faci când copilul nu are curaj să-ți spună că suferă din cauza ta și tu nu iei nicio măsură? Ce faci când copilul îți lasă o scrisoare prin care te anunță că nu vrea să mai fie o povară pentru tine și își ia zilele? Nu exagerez eu, cazul este real și probabil că nu e singurul.
A asculta un copil nu înseamnă doar să vorbească. Copiii au multe feluri prin care comunică dacă ceva este în neregulă. Poate că devin anxioși, agresivi, furioși, agitați, triști. Și asta este o formă de comunicare.
Pe de altă parte, cel mai trist lucru este acela că încă există părinți care nu vor să citească, nu vor să primească niciun fel de sfat, nu vor să ceară ajutorul specialiștilor, nu vor să se schimbe și mai mult decât atât, nu vor să accepte că a greși este omenește. Dar la fel de omenește este să-ți ceri scuze și să vrei să te schimbi în ceva mai bun. Copiii lor au cel mai mult de suferit, din păcate.
Prin comunicare, prin răbdare, prin acceptare și prin asumare poți deveni un părinte mai bun! Nu e grav să greșești, e grav să nu accepți că și tu poți greși. Cu toții greșim mai devreme sau mai târziu. Cu toții putem face rău fără să vrem. Dar cum poți evolua dacă nu prin greșeli? Cum să înveți altfel?
Ascultați-vă copiii, întrebați-i cum puteți îmbunătăți relația voastră. Copiii sunt cei mai buni specialiști și au cele mai bune răspunsuri. Și dacă nu știți cum să gestionați o situație dificilă, mergeți la psiholog. Nu știu dacă s-a spus vreodată, dar psihologul poate salva vieți în cel mai real mod cu putință. Nu e suficient să fim sănătoși doar din punct de vedere fizic, ci realmente avem nevoie de emoții sănătoase. Avem nevoie să învățăm cum să le gestionăm pentru a merge mai departe. Așa că încurajează-ți copilul să vorbească cu tine. Încurajează-te și tu. Nu va fi ușor întotdeauna.
Se spune că pentru a fi cu adevărat fericit, omul are nevoie să lase ceva în urma lui. O realizare. Unii cred că realizarea asta constă în averi, dar averea se duce cum vine și nici n-o iei cu tine pe lumea cealaltă. Dar ce-ar fi să lași în urma ta un copil care îți va mulțumi toată viața lui? Ce-ar fi să lași în urma ta un copil care îți va fi recunoscător pentru tot ce l-ai învățat? Ce-ar fi să lași în urma ta o moștenire care se va duce din generație în generație?
Tu, cel care citești acum rândurile astea, știu că ești un părinte bun. Pentru simplu fapt că ai fost curios să vezi ce am de spus. Dar cum să-i facem și pe aceia care greșesc față de copii să-și dorească să se schimbe?
Poate ar fi mai ușor să educăm copiii. Poate dacă ne-am uni într-un fel sau altul, bloggerii, profesorii, specialiștii în parenting, presa, poate am ajunge mai ușor la copiii care suferă și nu știu ce să facă. Poate.
Până atunci, mă înclin în fața doamnei Denisa Stoicescu și îi invit pe profesori să facă ce a făcut ea. Dacă un singur copil reușește să-și rezolve problemele cu părinții, atunci chiar ar fi o mare realizare. Mă gândesc că lumea asta chiar ar putea deveni un loc mai bun.
Cum spuneam săptămâna trecută: Se întâmplă și lucruri extraordinare în școlile din România!
Cu drag,