Oamenii de știință au descoperit că mesele în familie sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea psihologică a copiilor.
Mesele alături de cei dragi au un efect pozitiv asupra comportamentului lor, iar cercetătorii susțin că pentru a beneficia de acestea este necesar ca părinții să mănânce împreună cu copiii lor de cel puțin trei ori pe săptămână. Iată ce beneficii aduc mesele în familie celor mici:
Scad riscul consumului de substanțe nocive
Cinele în familie nu doar că reduc riscul apariției depresiei în rândul copiilor, dar au și un rol în scăderea riscului de consum de alcool sau droguri. Iar motivul este acela că momentele petrecute în jurul mesei alături de copii sunt o ocazie bună pentru comunicare și crearea unei relații bazate pe încredere și sinceritate.
"Comparativ cu adolescenții care iau masa frecvent alături de familie (de 5 până la 7 ori pe săptămână), cei care nu iau masa alături de părinți sunt de până la două ori mai predispuși să declare că ar fi dispuși să încerce consumul de droguri în viitor", declară cercetătorii de la Universitatea Columbia care au realizat un studiu pe această temă. Adolescenții care iau rar masa alături de familie sunt de două ori mai predispuși să consume alcool și de 1,5 ori mai predispuși să încerce marijuana. "Magia care se întâmplă în timpul meselor în familie nu este mâncarea de pe masă, ci comunicarea și conversațiile din timpul mesei", explică cercetătorii.
Cresc performanțele școlare
"Cercetătorii au descoperit că în cazul copiilor mici, conversațiile din timpul mesei îmbunătățesc vocabularul mai mult decât obiceiul de a le citi din cărți. În timpul studiului, copiii mici au învățat aproximativ 1000 de cuvinte în timpul mesei în familie, comparativ cu numai 143 de cuvinte pe care le-au învățat atunci când părinții le-au citit povești.
Copiii care au un vocabular bogat învață să citească mai ușor și devreme", declară profesorul în psihologie de la Universitatea Harvard, Anne Fishel. Iar pe măsură ce copiii cresc, beneficiile intelectuale cresc și mai mult. "Pentru copiii de vârstă școlară, mesele regulate în familie sunt un indicator puternic pentru rezultate academice mai bune", adaugă specialistul, potrivit purewow.com.
Scad riscul apariției obezității și a tulburărilor alimentare
Mesele în familie sunt oportunități importante pentru ca părinții să le ofere copiilor un exemplu pentru obiceiuri alimentare sănătoase. “Comparativ cu adolescentele care mănâncă rar alături de familie, cele care iau frecvent masa împreună cu părinții sunt mai puțin predispuse să urmeze des diete, să mănânce exagerat sau să apeleze la metode rapide de slăbit”, susține Dr.
Jess Haines, expert în tulburări alimentare. De asemenea, copiii care mănâncă alături de familie au riscuri mai mici de a deveni obezi și au obiceiuri alimentare mai sănătoase.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă