Știți de ce întreb?
Pentru că eu îmi enervez copilul și de 60 de ori pe minut. Glumesc, nu de 60, dar măcar de 59 și tot o fac. Bine, recunosc, îl scot din sărite de câteva ori pe zi, cel mult. Și zilnic!
Întreb acum chestia asta pentru că eu am crezut că așa e normal.
Și pe mine mă enerva și mă enervează mama și aveam impresia că, într-o oarecare măsură, și ăsta este scopul nostru în viață. Practic, suntem ca febra musculară. Dacă nu apare febra, înseamnă că nu ai lucrat bine mușchii ăia. La fel și cu nervii copilului! Dacă nu se enervează, înseamnă că parentingul nu lucrează, ca să zic așa.
Am trăit bine, mersi, ani buni de zile cu impresia că e bine așa, e ce trebuie. Mai discutam și cu prietenele mele care sunt mame și mi se confirma chestia asta. Și ele își enervau copiii. Deci, dragilor, era o regulă.
Trăiam cu regula!
Am trăit cu regula asta până azi, când m-a sunat altă prietenă, mamă mai începătoare și, printre altele, mi-a zis cam apăsată de vinovăție că îl pupă pe fii-su până când se enervează. Că l-ar trage de obrăjori, l-ar smotoci și el se enervează. Și îl enervează și din alte motive: că nu îi dă voie să lingă papucii, nu-l lasă să mănânce fructele direct de pe tarabă și insistă să le spele etc. Și ei îi pare rău, si se simte vinovată și ideea finală fiind că s-ar putea să fie o mamă rea sau nebună sau denaturată sau, sau, sau.
Și mi-a dat cu regula peste ochi...
Eu i-am zis că nu e adevărat, că toate ne enervăm copiii. I-am explicat teoria mea cu febra musculară și nu mi s-a părut că aș fi avut succes. Ba chiar cred că i-am întărit convingerile că nu e o mamă ok.
Și acum, serios vorbind, eu nu văd nimic rău în asta. De asta vă întreb pe voi... Eu cred că dacă NU-ți enervezi copilul deloc, niciodată, e clar că ești pe drumul greșit. Serios! Eu chiar cred că trebuie să ne enervăm copiii ca să-i ținem pe drumul bun.
Sau poate numai al meu e așa, dar el nu se va duce de fiecare dată să se spele pe dinți din proprie inițiativă, nu s-ar trezi zilnic la 7 să plece la școală, nu s-ar apuca să-și facă ordine în cameră, nu și-as spăla încălțările, nu și-ar așeza hainele în dulap, nu s-ar opri din jocuri pe telefon, nu s-ar opri din joacă, nu s-ar pune devreme la culcare, nu ar face nimic din toate acestea, zilnic, din proprie inițiativă, decât dacă îi zic eu, adică dacă-l enervez.
Dar, zău, dacă îmi vine să cred că se poate altfel! Ziceți voi!