Studiile spun că este cel mai stresant să ai trei copii

Nu este o situație neobișnuită pentru părinți să afle că este stresant să ai copii. Ceea ce poate veni ca o curiozitate este că părinții care au trei copii sunt mai stresați de parenting decât părinții care au chiar și mai mulți copii. Iată de ce este cel mai stresant să ai trei copii!

Cum au ajuns oamenii de știință la concluzia că este cel mai stresant să ai trei copii?


A fost realizat un studiu care a descoperit rezultate surprinzătoare. Deși este de așteptat ca părinții care au trei copii să fie mai stresați decât părinții care au mai puțini copii, a fost neașteptată descoperirea conform căreia acești părinți sunt mai stresați decât părinții cu mai mulți copii.

De fapt, studiul care a analizat aproximativ 7.000 de părinți a scos în evidență că părinții cu patru copii au fost cei mai puțin stresați.
Psihologii au explicat că, odată cu al patrulea sau al cincilea copil, părinții tind să se concentreze mai puțin pe încercarea de a deveni părinții perfecți. Al patrulea copil reprezintă de obicei punctul în care părinții își dau seama că nu au timp sau abilitățile mentale necesare pentru a se devota perfecțiunii pentru fiecare dintre copii. În schimb, aceștia se relaxează puțin mai mult.

Pentru cei mai mulți părinți, timpul limitat pe care îl au devotat nevoilor copiilor lor reprezintă cea mai mare sursă a stresului.
De fapt, aceasta a fost problema pentru 60% dintre persoanele din studiu. Din păcate, în cazul părinților cu trei copii, timpul acestora este împărțit între cei trei copii, iar părinții nu pot admite încă faptul că nu pot și nu ar trebui să atingă perfecțiunea.

Iar părinții devin stresați. 72% dintre părinții din studiu au spus că stresul este cauza care provoacă și mai mult stres. Acești părinți simt că, dacă ar fi părinți mai buni, nu ar mai fi atât de îngrijorați tot timpul.
De aceea, nivelul stresului este dovada că ceea ce fac este greșit, lucru care induce și mai mult stres.

Cu toate acestea, nu doar părinții cu trei copii sunt mult mai stresați decât ceilalți. Și părinții de fete sunt mai stresați decât părinții de băieți. Acest lucru nu înseamnă că fetele sunt mai dificile. Există factori din societate care fac creșterea unei fiice mai dificilă decât creșterea unui fiu. Fetele au de obicei mai multe așteptări privind comportamentul lor, corpul lor, din cauza perspectivei societății, lucru care ajunge să pună presiune pe fete și pe părinții acestora.

Întrebarea este cât de stresați sunt părinții care au trei fete.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod