Cum să-i dorești copilului tău să ajungă să se sacrifice pentru tine? Să aibă grijă de tine? De ce ar face asta?
Scriu rândurile astea și din postura unui copil, dar și din postura unei mame. Sigur că nu mi-aș lăsa părinții să sufere și sigur că le-aș fi alături, dacă ar avea nevoie, însă sunt și mamă. Și din poziția asta, e ultimul lucru pe care mi-l doresc. De ce aș vrea să fiu o povară pentru copilul meu? Pentru că mi-am sacrificat eu tinerețea pentru el? Păi, dacă am făcut asta, mă gândesc eu că bietul copil n-are nicio vină. Dacă fac asta, o fac pentru că așa aleg eu. Relația părinte-copil nu e un schimb pe schimb. Relația părinte-copil ar trebui să fie una de ghid-elev. Și ghidul este, desigur, părintele.
Nu știu câte mame voi supăra, însă în ziua în care nu voi mai putea să am grijă de mine, voi face orice, dar nu mă voi pune în cârca copilului. Cred că fiecare dintre noi este dator să-și asigure bătrânețea. Să facă lucrurile în așa fel încât să nu sacrifice tinerețea copilului pe bătrânețea părintelui.
Nu fac și nu cresc un copil pentru mine
În schimb, îl fac și îl cresc ca să poată fi LIBER. INDEPENDENT. CURAJOS. Și pe cuvântul meu dacă asta înseamnă să-l transform în bastonul meu la bătrânețe. Ca mamă, mi s-ar părea un lucru atât de egoist să am pretenția să fiu ajutată de copilul meu, însă din papucii copilului părinților mei, văd lucrurile diferit. Știu că nu aș putea să stau cu mâinile în sân, nu aș putea fi fericită știind că lor nu e le este bine, nu aș putea pune capul pe pernă știind că au nevoie de mine.
Așa m-au crescut. Totul pentru mine și atât de puțin pentru ei.
Din conflictul ăsta interior pe care îl trăiesc acum, am o singură concluzie: Oferă-i totul copilului tău, dar nu te aștepta să-ți fie asigurare la bătrânețe. Dacă o va face, lasă-l să fie decizia lui. Dacă nu o va face, să nu-ți amărăști sufletul. Și gândește-te numai în felul următor: Ce faci dacă va fi nevoit să plece departe de tine? Sau ce va face el dacă va fi departe de tine?
Nu, copilul nu este dator să aibă grijă de tine la bătrânețe! Tu cum vezi lucrurile?
Comentarii (3)
Copilul e dator sa aibe grija de parinti daca si parintii l-au sprijinit in viata si au fost alaturi de el. Alaturi de el cand a trecut si prin necazuri nu doar prin bucurii. In Japonia de exemplu este considerata infractiune faptul de a nu te ingrijii de parintii invarsta (trecuti de 60 ani ). Si acolo chiar exista o societate normala la cap. Nu mai luati toate exemplele de 2 lei din America. Si apropo daca un parinte nu mi-a dat un leu cand m-am casatorit nu m=a ajutat cu locuinta cu absolut nimic dar in schimb are numai pretentii..normal ca acel parinte nu merita ajutat. Dar parintii adevarati merita ajutati nu mai scrieti articole fara sa le ganditi. Tie ti-ar placea sa te abandoneze copii prin vreun azil sau mai stiu eu pe unde ?
Asa e. Copilul nu va putea sa te ajute la batranete pentru ca va fi prea ocupat cu determinarea propriului gen. La cum merg lucrurile in societate, ne vom pune mai multa increde in AI si roboti.
Daca am sti toti ce ne asteapta la batranete, ar fi nemaipomenit! Eu consider ca fiii si fiicele noastre imita comportamentul nostru, astfel ca daca noi insine avem grija de parintii nostri in varsta, asa vor face si copiii nostri Ma indoiesc ca vrea cineva sa fie o povara, dar cateodata nu depinde de noi acest aspect. Mai cred si ca tine de constiinta fiecaruia, daca vrea sa aiba grija de parintii in varsta sau nu.
Posteaza comentariu