Kate Middleton a declarat că a fost „înspăimântător” să apară în fața maternității imediat după nașterea prințului George

Kate Middleton și Prințul William și-au prezentat public toți cei trei copii imediat după naștere. Ducii de Cambridge au ieșit de fiecare dată cu bebelușul în brațe în fața maternității, fiind întâmpinați de sute de fani și zeci de fotografi.
Kate a vorbit pentru prima dată despre acest obicei și a spus că a fost o experiență „înspăimântătoare” în special la primul copil, Prințul George.

Membrii familiei regale au unele tradiții bizare, precum purtarea pălăriilor masive la evenimente formale, faptul că nu au voie să-și facă selfie-uri sau să accepte cadouri din parte admiratorilor. Dar unul dintre cele mai ciudate obiceiuri ale casei regale din Marea Britanie este aceea ca proaspetele mămici să iasă în fața maternității la numai câteva ore după ce au născut, pentru o ședință foto cu bebelușul.

Deși Meghan Markle a refuzat să se supună acestei tradiții de a ieși în fața maternității imediat după nașterea micuțului Archie, Kate Middleton a făcut acest lucru în cazul tuturor celor trei copii ai săi.

 
În cadrul unui interviu recent pentru podcast-ul Happy Mum, Happy Baby, Kate a dezvăluit că prima dată a fost „terifiant”.
„Da, destul de înfricoșător, nu pot să mint”, a declarat Ducesa de Cambridge.

„Toată lumea ne-a susținut și atât eu cât și William eram conștienți de faptul că toată lumea era încântată și nerăbdătoare. Suntem recunoscători pentru susținerea pe care publicul ne-a arătat-o și a fost important pentru noi să putem împărtăși acea bucurie cu publicul.
Dar în același timp totul era asociat cu un nou-născut, doi părinți fără experiență și toate lucrurile imprevizibile care s-ar fi putut întâmpla, deci au fost o mulțime de emoții amestecate”, a spus Kate. Ducesa a mai dezvăluit că ea și Prințul William au decis să nu afle sexul primului copil înainte de naștere.



Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă