Alăptează și, vedeți voi, poate o să-mi săriți acum în cap, dar eu am zis mereu că alăptarea nu e pentru oricine. Eu știu ce zice marele guru al alăptării, Jack Newman, dar eu tot zic că alăptarea este o alegere, a mamei mai înainte de toate, și că nu e pentru oricine. Nu trebuie să murim toate pe altarul alăptării! Alăptarea este, da, cel mai firesc și natural lucru din lume, dar tot firească este și capacitatea noastră de a alege.
Am simțit azi, la prietena mea, amărăciunea sacrificiului, durerea lucrului făcut din presiune socială, frica de judecata celor din jur, neputința fericirii în momentele în care orice ființă, umană sau nu, ar trebui să fie fericită, chinul perfecțiunii instituite tot de cei din jur și groaza unei eventuale greșeli ce macină nemilos sufletul oricărei mame la început de drum.
”Eu știu că e bine pentru ea, că e minunat că alăptez, dar crede-mă, eu nu mai pot. Știu că sunt nașpa, am zis că o să fac asta, dar nu știam că e atât de greu. E greu totul, nu am știut că e așa, poate că mă plâng prea mult, dar mie îmi e greu!”
Dacă aș fi fost lângă ea, aș fi strâns-o tare în brațe până ar fi uitat unde e și i-aș fi spus că e chiar greu. E greu, pe bune! E al dracului de greu! E greu să fii mamă! N-a fost nicicând simplu! Nu e deloc simplu! Și nici nu se simplifică mai târziu! Când devii mamă, te înhami la un jug pe care îl vei trage pe umeri toată viața ta, până închizi ochii. I-aș fi spus că alăptarea e bună, foarte bună, dar nu obligatorie. Chiar cred că alăptarea nu e pentru oricine și nu o să insist niciodată pentru alăptare acolo unde afectează alte aspecte. E mai important pentru minunea aia de copil să aibă o mamă liniștită, relaxată, odihnită și fericită lângă el - care să-i de lapte din biberon, decât una care îi dă lapte de la sân, dar e distrusă de toate gândurile negre, măcinată de vinovății, nefericită și tensionată.
Draga mea, aș fi continuat, nimic nu e obligatoriu. Singura obligație pe care consider cu tărie că o avem este numai față de copiii noștri. Și atât! Nu față de cei din jur și de judecata lor! Le suntem datori numai copiilor noștri! Unii le oferă mai mult și alții mai puțin. Unii le lasă averi uriașe și alții un bilețel într-o carte, dar cea mai de preț avere pe care le-o putem lăsa copiilor noștri este dragostea necondiționată. Și dragostea necondiționată este dincolo de alăptare și mâncare bio, școli particulare, cursuri de toate felurile și bone absolvente de Harvard. Copiii au nevoie să fie iubiți, pur și simplu, pentru ceea ce sunt ei. Au nevoie să știe că îi iubim chiar dacă au spart o cană, chiar dacă nu au luat 10 la test, chiar dacă nu au mâncat tot din farfurie, chiar dacă nu au fost drăguți cu ceilalți copii din parc. Copiii au nevoie să îi iubim în orice moment al lor. Întreruperea alăptării, draga mea - aș mai fi adăugat -, nu înseamnă mai puțină dragoste. Eu cred că toate ne iubim copiii la fel, diferă numai ceea ce alegem să facem pentru ei.
Draga mea, și nu uita un lucru: singura datorie pe care o ai este să fii o mamă perfectă pentru copilul tău, nu perfectă pentru cei din jur!
Vedeți voi, parentingul este un concept care a fost înțeles greșit... Parentingul este între părinte și copil, nu între o mamă și alta!
Comentarii (1)
mda. traind din 93 intr-o tara capitalista (cu vechime), observ si in ro, acum, o moda egocentrica (a anilor 90), de a ne da din ce in ce mai multa importanta noua insine... si astfel vine si ideea ca vai de mine, hai sa divortam repede daca nu ne mai convine ceva infim la partener, sau daca e un pic prea grea nasterea si cresterea unui copilas (pe care NOI am decis sa-l aducem pe lume, si nu EL/EA!) ne "sacrificam"... e oare tendinta pe care cu adevarat dorim sa o lasam mostenire fiicelor noastre? ca ele/viitoare mame/ sunt mai importante decat cresterea sanatoasa a unui copilas? nu cred... doar ganditi-va ce mostenire dam copiilor prin alaptare: risc scazut de astm, de nutritie, risc scazut de obezitate, capacitatea de a interactiona "one on one" in momentul alaptarii, transmiterea acelei relatii prin privire si atingere cu noul nascut etc... da, daca mama sufera intr-adevar de depresie post-partum, are probleme psihice induse de droguri, sau are dificultate de alaptare, se intelege; o mama care si-a dorit cu adevarat sa fie una va face si imposibilul sa poata furniza acest adevarat elexir al vietii care e laptele matern pentru bebelus... cred ca acest concept monden care se vehiculeaza de "mama perfecta" si implicatiile ca ar trebui sa ne simtim sau nu vinovate daca alaptam sau nu, ar trebui sa fie pus in discutie, in mod individual; bine'nteles, ca starea de sanatate a mamei determina starea de sanatate a copilasului, dar sa nu exageram cu propriul ego, si daca tot am adus pe lume un nou vlastar, hai sa ne sacrificam un pic pentru viitorul sau in particular si in fond al intregii omeniri...
Posteaza comentariu