Maxine Young, în vârstă de 30 de ani, a declarat pentru People că deși ea și soțul său Jake (32 de ani) și-au dorit mereu o familie mare, nu s-au așteptat niciodată să aibă nouă copii, cu atât mai puțin într-o perioadă de trei ani.
Dar este exact ce li s-a întâmplat soților Young, care au în prezent patru copii pe care i-au adoptat, un fiu biologic de doi ani și cvadrupleți biologici de două luni.
„Nu a fost ceva intenționat. Nu am plănuit să avem o familie atât de mare”, a spus Maxine. „Se pare că așa a fost să fie. Acum nu îmi imaginez viața fără ei”, a mai spus tânăra mămică.
Călătoria lui Maxine și Jake a început în iulie 2017, la un an de la căsătorie. La acel moment, cei doi știau că își doresc copii și erau deschiși ideii de a adopta.
„Încă de când eram mică mă gândeam că eu voi adopta.
La maturitate am descoperit că există varianta de a lua copii în plasament, dar și că există atât de mulți copii care au nevoie de o familie”, a declarat Maxine.Pentru că și Jake își dorea același lucru, cuplul a început să urmeze cursuri pentru a deveni asistenți maternali. La scurt timp după ce au primit aprobarea, au fost anunțați că trei frățiori au nevoie de o familie.
„Ne-au sunat și ne-au spus că este vorba despre trei frați de patru ani, de doi ani și de 11 luni. Am spus că vrem să-i luăm. Astfel am ajuns de la doar eu și Jack la a deveni peste noapte părinții a trei copii. Și după nici o lună am primit un apel în care ne-au anunțat că sora lor care abia se născuse era la terapie intensivă. Am fost imediat și am luat-o... și am ajuns de la zero la patru în mai puțin de o lună. A fost grozav. Dar și haotic”, își amintește Maxine.
La șase luni după ce au luat copiii în plasament, Maxine a aflat că este însărcinată, în urma unei inseminări intrauterine.
Vestea a fost una foarte fericită pentru cei doi soți care se confruntau cu infertilitatea și au încercat să conceapă prin fertilizare in vitro, dar Maxine a pierdut două sarcini.Nici nu s-au gândit că este doar începutul.
„Scopul plasamentului este reunirea cu părinții biologici, deci tot timpul încerci să susții acest lucru, ceea ce noi am și făcut, dar este foarte dificil pentru că te îndrăgostești pur și simplu de copii. Când toate vizitele s-au încheiat, eram practic o familie, deci știam că vom ajunge la adopție”, a spus Maxine.
Cu aprobarea bunicilor biologici ai copiilor, Jake și Maxine au devenit oficial părinții lui Aiden, Parker, Connor și Elliott.
Când totul părea să fie stabilit și nu se mai anunța nicio altă mare schimbare, Maxine spune că a primit cea mai mare surpriză din viața ei: era însărcinată cu tripleți.
La câteva săptămâni de la confirmarea sarcinii, medicii au descoperit că sunt de fapt patru bebeluși, nu trei.„Am fost încântată, dar și foarte stresată pentru că era o sarcină cu risc foarte mare”, spune Maxine, care nu a planificat această sarcină și nu știa că poate concepe natural, din cauza sindromului ovarelor polichistice de care suferă.
În ciuda faptului că medicii le-au recomandat să reducă sarcina la doi bebeluși, pentru a crește șansele de supraviețurire a copiilor, părinții au refuzat.
Mămica a fost supusă unei intervenții de serclaj, din cauza riscului de a pierde sarcina, iar cei patru bebeluși - Theo, Silas, Beck și Cecilia - s-au în urma unei operații de cezariană pe 31 iulie 2020. Pentru că s-au născut prematur, copiii au stat o perioadă la terapie intensivă și au fost externați pe rând.
Acum, în timpul pandemiei, cu nouă copii acasă, Maxine și Jake spun că nu și-ar imagina viața altfel, deși recunosc că este foarte dificil.
„Bineînțeles că este haos, dar în același timp este foarte frumos.
Sunt foarte încântată când îi văd pe copiii mai mari cum îi țin în brațe pe cei mici, însă este și foarte greu. Eu și Jake spunem mereu că pentru fiecare este dificil în felul său. Pentru unii oameni este dificil cu un singur copil, pentru alții cu doi, dar noi cunoaștem numai haosul unei familii mari. Am ajuns direct de la zero la patru, deci cumva a trebuit să ne descurcăm”, a declarat mamica.