Pentru noi, adulții, pare un lucru foarte simplu, însă când vine vorba de copii, trebuie să știi care este termometrul potrivit în funcție de vârsta celui mic. Da, există diferențe între termometrul potrivit pentru sugari, de exemplu, și cel pentru copiii mai mari. Mai jos, ți-am pregătit câteva sfaturi pe care le poți urma pentru a alege termometrul potrivit pentru piticul tău. Iar dacă observi că piticul tău are temperatură, este recomandat să consulți medicul.
Ce tipuri de termometru există?
În trecut, era folosit clasicul termometru din sticlă cu mercur. Însă, în prezent, acesta nu mai este recomandat, deoarece se poate sparge, ducând la vaporizarea mercurului și inhalarea acestuia.
Atunci când alegi un termometru, ia în considerare opțiunile acestea:Termometru digital
Acest termometru folosește senzori electronici de căldură, pentru a înregistra temperatura corpului. Poate fi folosit rectal (în rect), oral (în gură) și axilar (la axilă). Temperatura măsurată axilar este, de obicei, cea mai puțin exactă dintre cele trei.
Termometru digital de ureche (membrana timpanului)
Acest termometru folosește o rază cu infraroșu pentru a măsura temperatura din interiorul canalului auditiv. Ține minte că cerumenul (ceara din ureche) sau un canal auditiv mic și curbat poate interfera cu precizia temperaturii măsurate.
Termometru digital frontal
Acest termometru folosește un scanner cu infraroșu, pentru a măsura temperatura arterei temporale din frunte. Termometrul acesta poate fi folosit chiar și în timp ce copilul doarme.
Termometrele digitale tip suzetă nu sunt recomandate.
Cum alegi termometrul potrivit pentru copil în funcție de vârsta acestuia?
0-3 luni
Folosește un termometru digital normal pentru a lua temperatura rectal. Noile cercetări sugerează faptul că termometrul digital frontal poate fi precis când vine vorba de luarea temperaturii la bebeluși și la copiii mici.
3 luni - 4 ani
În acest interval de vârstă, poți folosi un termometru digital normal pentru a lua temperatura rectal sau axilar. Cu toate acestea, așteaptă până când cel mic împlinește 6 luni pentru a folosi un termometru digital în ureche.
Peste 4 ani
Până la vârsta de 4 ani, poți folosi un termometru digital pentru a lua temperatura oral. Iar după această vârstă, poți folosi un termometru digital pentru a lua temperatura la axilă sau în ureche.
Vei observa că pe instrucțiunile cu care vine termometrul este recomandat să cureți termometrul înainte și după fiecare folosire.