Cum afectează traumele din copilărie creierul

Nu este o noutate faptul că persoanele abuzate în copilărie sunt mult mai expuse la apariția depresiei clinice și la anxietate. Însă oamenii de știință au început să dezvăluie cum afectează traumele din copilărie creierul.

Traumele din copilărie afectează creierul. Iată cum!


Cercetările sugerează că traumele din copilărie lasă semne profunde, dând naștere unor probleme precum tulburarea de stres post-traumatic, depresia, anxietatea și abuzul de substanțe. Iar oamenii de știință și-au propus să descifreze modul în care un istoric al abuzului poate afecta mecanismele cheie ale creierului și implicit și sănătatea mintală.

S-a descoperit faptul că, în cazul adulților care au trecut printr-un abuz sever în copilărie, conexiunile neuronale dintr-o zonă a creierului asociată cu emoțiile, atenția și alte procese cognitive sunt afectate critic.

Traumele din copilărie afectează materia albă


Studiile anterioare au scos în evidență faptul că indivizii care au suferit din cauza neglijării și abuzului în copilărie au fost supuși unei scăderi a volumului materiei albe din diferite zone ale creierului. Materia albă constă în axonii mielinei, care sunt proiecțiile celulelor nervoase ce permit impulsurilor electrice să călătorească și să transmită informații, în timp ce mielina izolează porțiunile în care se regăsesc aceste celule.

Mielina ajută aceste impulsuri electrice să circule mai repede, permițând transmiterea eficientă a informațiilor. Volumul și structura materiei albe sunt corelate cu capacitatea oamenilor de a învăța, iar această componentă a creierului se dezvoltă pe tot parcursul maturității timpurii, spre deosebire de materia cenușie.

Deși aceste schimbări în ceea ce privește volumul de materie albă la persoanele care au suferit traume în copilărie au fost observate și înainte, noile studii au folosit RMN-urile pentru a scana creierul participanților.

Persoanele care au suferit abuzuri în copilărie au prezentat un strat mai subțire de mielină într-un procent mare de fibre nervoase.
De asemenea, cercetătorii au observat că dezvoltarea anormală la nivel molecular a afectat în mod specific celulele implicate în producerea și menținerea mielinei.

A fost afectată și conectivitatea zonelor cheie ale creierului. Echipele de cercetători au observat că axonii afectați au fost în mod neobișnuit îngroșați. Se crede că aceste modificări specifice pot acționa pentru a influența negativ conectivitatea dintre cortexul cingular anterior, care este o regiune a creierului implicată în procesarea emoțiilor și funcționării cognitive, și zonele asociate ale creierului.
Aceste zone afiliate includ amigdala, care joacă un rol-cheie în reglarea emoțiilor, și nucleul accumbens, care este implicat în sistemul de recompense al creierului. Acest lucru ar putea explica de ce persoanele care au suferit abuzuri în copilărie procesează emoțiile diferit și sunt expuse la rezultate negative ale sănătății mintale, precum și la abuzul de substanțe.

Sursă: medicalnewstoday

iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod