Aceștia au descoperit că expunerea la religie de la o vârstă fragedă are un efect surprinzător: îi face pe copii mai puțin capabili să facă diferența între realitate și fantezie. Iată de ce au copiii religioși probleme cu această distincție!
Care este motivul pentru care copiii religioși nu pot distinge realiatea de ficțiune?
Cercetătorii au prezentat trei tipuri de povești unui grup de copii de 5 și 6 ani: religioase, fantastice și realiste. Copiii religioși au fost împărțiți din nou în trei grupuri: copiii expuși la religia creștină care mergeau la biserică și la o școală publică, cei care nu mergeau la biserică și erau la o școală parohială, copiii care mergeau la biserică și la o școală parohială. Al patrulea grup de copii a inclus copii care nu mergeau la biserică, erau înscriși la o școală publică și nu erau expuși religiei în biserică sau la școală. Scopul cercetării a fost de a afla dacă expunerea la religie ar putea afecta abilitatea copiilor de a identifica dacă personajele principale din fiecare poveste sunt reale sau fictive.
Studiul a constatat că acei copii care mergeau la școli parohiale și la slujbe la biserică au făcut mult mai greu diferența dintre faptele reale și ficțiune în comparație cu copiii care nu au fost expuși la religie.
Studiul, publicat în revista Cognitive Science, a concluzionat că expunerea la ideile religioase are un impact puternic asupra diferențierii între realitate și ficțiune pentru copii, nu doar pentru povestirile religioase, ci și pentru cele fictive. Cel mai suprinzător aspect al cercetării a fost modul în care creșterea copiilor a afectat modul în care aceștia judecă personajul principal din povestirile fantastice. Aceste povestiri au inclus evenimente însoțite de magie sau fără referințe la magie. Copiii care nu au fost expuși la religie au avut mai multe șanse să identifice personajele din aceste povești ca fiind fictive, în timp ce copiii religioși le-au identificat adesea ca fiind reale.
Cercetătorii au descoperit că toți copiii, indiferent de baza lor religioasă, au identificat caracterul real al povestirilor realiste ca fiind adevărat. Când au fost prezentate povestiri religioase, care includeau evenimente imposibile fără intervenția divină, copiii care mergeau la biserică sau erau înscriși la o școală parohială au identificat caracterul fictiv ca fiind real. Pe de altă parte, copiii fără expunere religioasă au considerat că protagonistul poveștilor religioase este fictiv.
Autorii studiului sugerează că instruirea religioasă îi poate face pe copii să creadă în divin, chiar dacă nu au o înclinație naturală pentru acest lucru. De asemenea, expunerea la povești miraculoase face susceptibili copiii la o receptivitate mai generică, adică la o acceptare mai largă a faptului că imposibilul se poate întâmpla în ciuda relațiilor cauzale obișnuite. Rezultatele acestui studiu te-ar putea face să crezi că religia, în mod intenționat sau nu, profită de naivitatea naturală a copiilor și le formează credința în puterea personajelor divine prezentate în învățăturile și literatura religioasă. Nu ne naștem credincioși, ci ne este format acest obicei în funcție de expunerea noastră la învățăturile religioase.
Este dificil să se demonstreze dacă o bază religioasă din copilărie face oamenii să fie mai buni, iar unele studii au arătat chiar că acei copii religioși sunt mai răi decât ceilalți. Studiul menționat mai sus identifică un efect suplimentar al învățăturilor religioase și modul în care acestea creează un sprijin enorm pentru povestirile fantastice, făcându-i pe copii să creadă că pot folosi religia pentru a justifica unele acțiuni care nu sunt practice sau care chiar sunt răuvoitoare.