Copiii pot face pietre la rinichi dacă mănâncă prea multă carne, avertizează specialiştii

Cele mai recente date arată că obezitatea infantilă este tot mai crescută, iar principala cauză este dieta bogată în carne, făinoase şi sucuri acidulate.

Copiii care sunt supraponderali sau suferă de obezitate au un risc mai mare de a face boli de inimă, diabet, cancer, iar urologii susţin că în ultimii ani au crescut numărul cazurilor de calculi la rinichi. “Față de acum 30 de ani, diagnosticăm mult mai mulți calculi renali la copii ca urmare a schimbărilor survenite în regimul nostru alimentar: consumăm mult mai multă carne, luăm multe suplimente alimentare. De asemenea, numărul tot mai mare de copii care suferă de calculi renali este corelat și cu obezitatea de care suferă tot mai mult acești micuți”, avertizează medicul Selçuk Yücel, specialist cu experiență în tratarea afecțiunilor urologice la copii și sugari în cadrul ACIBADEM.

Calculii renali sau pietrele la rinichi apar mai ales dacă există o predispoziție genetică în familie spre acest tip de problemă medicală.

Însă medicii menționează pe lângă genetică și dietele dezechilibrate, și alți factori de risc.

“Un nivel crescut de aciditate a dietei unui copil poate duce la formarea calculilor renali. Băuturile acidulate în exces cresc nivelul de aciditate din urină, iar cristalele de fosfați se acumulează sub formă de calculi. La fel, și un consum excesiv de proteine animale duce la creșterea acidității, terenul perfect de formare a calculilor renali, mai ales la băieți. De asemenea, hidratarea insuficientă cu apă în detrimentul consumului de sucuri acidulate poate crea condițiile perfecte pentru apariția calculilor renali”, completează specialistul.

Astfel, părinții trebuie să monitorizeze atent starea de sănătate a copiilor.
Culoarea urinei este un indicator important al stării de sănătate și hidratare.

“Un adult ar trebui să consume cel puțin 3 litri de lichide pe zi. Iar copiii, mai ales băieții, trebuie să consume, în funcție de vârstă, minimum între 1 și 1,5 l de lichide pe zi. Vara, când corpul transpiră cantitatea trebuie să fie mai mare. Culoarea urinei este un bun indicator al nivelului de hidratare. Astfel, culoarea “galben” a urinei arată că organismul este deshidratat, iar în aceste condiții aportul de lichide trebuie crescut. Consumul zilnic de suc din două lămâi proaspăt stoarse nu doar că previne formarea calculilor renali, dar este benefic și pentru persoanele care deja au pietre la rinichi.
Sucul de lămâie se poate adăuga în diverse preparate, dar trebuie să fie proaspăt”
, adaugă pediatrul urolog Selçuk Yücel.

Dieta copiilor cu predispoziție către calculi renali trebuie elaborată de un medic. Excesul de carne trebuie eliminat, însă carne roșie, peștele și carnea de pasăre trebuie să rămână în dietă, într-o cantitate optimă, deoarece sunt considerate esențiale în procesul de creștere și dezvoltare a copiilor.