Alergăm, ne grăbim, nu vedem, nu auzim. Și se pare că avem de pierdut
Azi am fost la cumpărături. Mi-am luat soțul și i-am spus "Repede, că nu am timp". Mi-am spus că e suficient să acord 30 de minute pentru asta. Jumătate de oră de aruncat câteva alimente în coș și gata.
În timp ce el împigea căruciorul, eu alergam după fructe și legume de parcă eram într-o cursă contracronometru. Dar cine sau ce mă grăbea atât de tare? Nu știu. Cu roșiile în mână, văd un copil lipit cu nasul de o varză. Se mai ridica din când în când și o mirosea din nou.
- Ce-o face copilul ăsta de unul singur aici?, îmi trecuse prin gând.
- Ce bine miroase varza asta!, spune el cu un zâmbet larg cât lumea.
Avea Sindromul Down. Am zâmbit, m-am panicat, am zâmbit din nou, i-am căutat mama cu privirea, m-am întristat și am zâmbit din nou. Totul într-o fracțiune de secundă.
- Vrei să miroși și tu?
Și se chinuia să ridice varza aceea prea mare pentru el, dar cu un miros atât de plăcut. Pentru un minut, copilul ăsta a oprit timpul în loc. Uitasem de cronometru, uitasem că trebuie să mă grăbesc, uitasem că mă deranjează aglomerația. L-am ajutat să ridice varza și am mirosit-o împreună. I-am spus că pare delicioasă.
- Ia-o tu!, a spus el.
Cumva se oprise timpul în loc și parcă nu mai exista nimeni pe lângă noi. Eram doar noi doi, varza aceea și bucuria lui. O bucurie atât de contagioasă într-un context care nu-mi făcea niciodată plăcere.
Este incredibil câte lucruri te poate învăța un copil! În timp ce pentru mine cumpărăturile erau o corvoadă, pentru el era un prilej de bucurie. Perspectivă diferită.
S-a întors rapid către mama lui și a luat-o în brațe.
- E o bucurie de copil, doamnă!
Mi-a mulțumit și ne-am văzut de drum.
Morala de azi: Găsești un strop de fericire, chiar și în cele mai banale lucruri. Ochi deschiși să ai!
Cu drag,
Posteaza comentariu