De ce ești mândră de copiii tăi?
Cu toate că ne dorim ca toți părinții să gândească pozitiv când vine vorba de copiii lor, atunci când ești mândră de copiii tăi, adesea pare că situația este mai mult despre tine decât despre copilul tău. Părinții se baează pe strălucirea copiilor lor, simțind că aceasta este reflectată asupra lor. Nu reușesc să-și vadă copilul ca pe o persoană separată care deține propriile realizări. Acest lucru poate face copiii să-și dorească o recunoaștere adevărată sau sentimentul de a fi văzuți cine sunt ei în realitate. Copiii pot simți că realizările lor aparțin părinților lor sau că, în încercarea de a câștiga dragostea părinților lor, trebuie să aibă performanțe la fel de bune sau chiar și mai bune.
Copiii s-ar putea să perceapă faptul că ceea ce prețuiesc părinții lor este mai important decât cine sunt ei sau ce își doresc. Este posibil ca aceștia să nu aibă sentimentul că sunt valoroși ca persoană, ci ca un obiect performant. Deci cum pot face părinții distincția între admirarea realizărilor copiilor lor și asumarea propriilor realizări? În acest punct al gândirii, poate fi comparată mândria cu admirația. În timp ce mândria se referă la un sentiment pe care îl avem pentru cineva în legătură cu noi, admirația există independent de această conexiune.
Atunci când părinții se implică prea mult în activitățile sau realizările copiilor lor, pot acționa de fapt ca o barieră între copii și experiențele lor unice. Adesea, părinții se conectează cu cei mici în moduri invazive sau posesive neintenționate. Însă participarea la fiecare meci de fotbal al copilului sună ca un lucru bun. Cu toate acestea, există o diferență între vizionarea meciurilor de fotbal și implicarea emoțională în fiecare victorie sau pierdere. Părinții care strigă la margine pe toată durata meciului sau a căror dispoziție depinde de performanța copilului lor tratează meciul ca și cum ar juca ei înșiși.
Părinții pot fi exigenți și critici sau mândri și lăudăroși. Ambele părți ale monedei pot avea același efect - fac copilul să se simtă tensionat și deconectat de la propriile realizări. De aceea, este important să-l percepi pe cel mic ca pe o persoană separată.