Deși unii oameni nu sunt de acord ca cei mici să aibă un telefon nici la vârsta de 12 ani, există câteva motive care justifică această achiziție. Părinții pot să știe unde sunt copiii lor, în caz că au nevoie de ajutor. Mulți copiii folosesc mijloacele de
Ar trebui să îi verifici telefonul copilului tău?
Cu câțiva ani în urmă, smartphone-urile erau un lux pentru copiii mici, dar acest obiect a devenit aproape nelipsit într-o lume digitală în care copiii pot interacționa cu prietenii și familia online, pot afla ce părere au oamenii despre diferite subiecte și pot învăța cum să folosească aplicațiile de hărți pentru a ajunge la o destinație anume. Copiii au modalități diferite de a face față singurătății sau izolării sociale.
Telefonul îi ajută să interacționeze cu alții care sunt singuri și se simt izolați.Cu toate acestea, este o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, telefoanele pot oferi protecția necesară dacă cei mici se abat de la calea dreaptă. Pe de altă parte, acestea oferă un acces facil la mediile sociale și le ușurează treaba persoanelor care nu au cele mai bune intenții. Nenumărate publicații au relatat o mulțime de situații în care copiii au fost agresați cibernetic sau au căzut pradă persoanelor care au profitat de vulnerabilitățile lor. Având în vedere această nouă realitate, părinții dezvoltă instinctul de a-și proteja copilul, iar dorința de a proteja apare mai ales atunci când văd că cei mici aproape au fost victime în mediul online.
Părinții simt dintr-o dată că prioritatea lor numărul unu este să știe ce fac copiii exact, cu cine interacționează și ce tipuri de mesaje și texte primesc în mediul online. BBC a raportat că aproape 80% dintre copiii americani au smartphone-uri, iar faptul că au acces ușor la Internet și la rețelele sociale îi îngrijorează pe părinți. Monitorizarea telefoanelor copiilor a devenit un factor iritant în relația părinți-copii. Ar trebui să le spioneze părinții telefoanele copiilor? Spionat este un cuvânt prea dur. Monitorizare este formularea corectă. Spionatul vine cu o conotație negativă și provoacă reacții puternice din partea copiilor, care simt că le este invadată viața privată.
Însă părinții își iubesc copiii și simt nevoia să îi protejeze. Aceasta este principala responsabilitate a lor. Există atât de mulți oameni cu intenții rele în mediul online, ca să nu mai pomenim de dialogurile toxice, intimidare, agresiune și daune ireparabile. S-ar putea ca piticul tău să nu aprecieze faptul că este monitorizat. Dacă îi explici motivele și îl ajuți să fie mai atent la potențialele pericole, s-ar putea să fie de acord cu o monitorizare periodică sau să fie mai reținut când vine vorba de ce dezvăluie în mediul online. Însă unii copii vor protesta și le vor spune părinților că nu au încredere în ei și că abuzează de puterea lor. Dar nu te lăsa înmuiată de acest discurs. Monitorizarea telefonului copilului tău intră în responsabilitățile tale.Concluzia? Da, ar trebui să îi verifici telefonul copilului tău, precum și activitatea de pe calculator. Fii sinceră și spune-i că îți faci griji pentru siguranța sa, iar verificarea activității sale online este singurul mod în care te poți asigura că nu va păți nimic online. Concentrează-te pe o monitorizare pozitivă.