40 de lucruri pe care orice părinte trebuie să i le spună copilului

Începând de la o vârstă fragedă, este important să le destăinui copiilor de ce pozitivitatea este mult mai valoroasă în viață decât negativitatea. Cuvintele de încurajare pe care un părinte poate să i le spună copilului pot avea un efect de durată în viața și pentru personalitatea celui mic.
Așadar, poți alege acele cuvinte și fraze ce pot lăsa o amprentă pozitivă asupra dezvoltării celor mici, care îi pot face să se simtă mai bine și de care să își aducă aminte în momentele grele. 
Fie că vrei să le spui celor mici cât de bine s-au descurcat la sportul pe care îl practică sau cât de mult îți place să petreci timpul cu ei, publicația Popsugar ne dă câteva exemple de lucruri pe care orice părinte ar trebui să i le spună copilului.

Iată care sunt cuvintele pe care trebuie să i le spui copilului:

1.
Sunt mândră de tine.
2. Ești important.
3. Am încredere în tine.
4. Aveai dreptate.
5. Mă faci fericită. 
6. Părerea ta contează.
7. Este bine să fii curios.
8. Ai făcut o alegere bună.
9. Te înțeleg.
10. Te iert.
11. Te apreciez.
12. Cu toții greșim.
13. Poți încerca din nou mâine.
14. Nimeni nu e perfect.
15. Te iubesc.
16. Te ascult.
17. Când te văd fericit, sunt și eu fericită.
18. A fost foarte curajos din partea ta să faci asta.
19. Ești un copil bun.
20. Învăț lucruri noi de la tine în fiecare zi.
21.
Abia aștept să-mi povestești.
22. Să nu-ți fie frică să fii tu.
23. Îmi place să-mi petrec timpul cu tine.
24. Putem încerca metoda ta.
25. Ești interesant.
26. Ai idei grozave.
27. Mă bucur să fiu mama ta.
28. Familia aceasta nu ar fi la fel fără tine.
29. Te cred.
30. Prietenii tăi sunt norocoși.
31. Mă faci să devin o persoană mai bună.
32. Te admir.
33. Este un punct de vedere bun.
34. Ești frumos atât pe interior, cât și pe exterior.
33. Te apreciez.
34. Îmi place că ești creativ.
35.
Ești de ajutor.
36. Nu trebuie să fii perfect pentru a fi o persoană grozavă.
37. Meseria de mamă este preferata mea.
38. Îmi place să văd lumea din perspectiva ta.
39. Ești foarte bun la asta.
40. Îmi place cum ai pus problema.

Tu ce cuvinte de încurajare i-ai spus azi piticului tău? 
iulia-mirica
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Axel pe 3 Dec 2016, 11:53
    Asta mi-a plăcut cel mai mult.

    Ești frumos atât pe interior, cât și pe exterior. Ești mișto pe dinăuntru și ai o caroserie performantă.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod