10 reguli ale părinţilor înţelepţi în educarea copiilor

Multe mame visează să aibă un copil geniu. Dar, în pofida tuturor sfaturilor şi trucurilor privind educaţia copiilor, nu există reguli clare referitoare la cum să îi creşti.

Pe de altă parte, unii părinţi nu recurg la articole de psihologie şi la forumuri pentru părinţi, iar copiii lor se dovedesc a fi mici genii.

Care sunt cele mai importante reguli parentale?


Independenţa

În unele familii, părinţii sunt convinşi că cei mici vor reuşi în viaţă dacă vor crede că pot face orice. Dar, este mult important să-i facem pe copii să înţeleagă că pot face ceva singuri. Datorită acestui mod de gândire, copiii vor ştii că nu merg doar cu fluxul, ci îşi modelează viitorul.

Toate lucrurile sunt grele înainte de a fi uşoare

Pentru a deveni independenţi, eforturile copiilor trebuie să fie recunoscute şi preţuite. Dacă un copil are un nou hobby, la orice vârstă, părinţii trebuie să îl susţină şi să îl încurajeze.
Dacă ceva nu merge bine, propoziţia "Toate începuturile sunt dificile" are mare însemnătate.

Încrederea este cea mai bună recompensă

Deci, cum le răsplătim eforturile? Nu cu bomboane, cu siguranţă! Trebuie să reţii că un copil poate fi recompensat cu încredere. Dacă el se încrede pe deplin să facă ceva de unul singur, atunci înseamnă că face o treabă bună.

Exteriorul nu înseamnă totul

Viitoarele genii nu se concentrează niciodată pe exterior şi aparenţe. Adevărul este că păstrarea copilului curat şi îngrijit în exterior necesită mult efort şi timp atât de la părinte, cât şi de la copil. Părinţii înţelepţi consideră că este inutil pentru creşterea şi dezvoltarea personală a copilului să păstreze mereu hainele curate.
Copiilor nu le pasă deloc de cum arată.

Acceptarea haosului

Copiii sunt adesea înconjuraţi de haos care nu îi deranjează pe părinţii înţelepţi. Ei înţeleg: copiii sunt dezordonaţi, strică lucruri şi scot totul din jurul lor. De aceea, în loc să-şi certe copiii cu privire la camerele lor necorespunzătoare, ei le permit să trăiască cum consideră astfel încât să se simtă confortabil, explicându-le în acelaşi timp de ce ordinea le va fi utilă în timp.

Toată energia se epuizează în cele din urmă

Unii părinţi îşi pot petrece întreaga zi alergând şi spunându-le copiilor: "Nu urcați!", "Nu atingeți asta!" sau "Calmează-te!". Părinţii înţelepţi consideră că este important ca cei mici să facă ce vor cât sunt încă tineri.
Astfel, ca adulţi, vor fi mai încrezători şi mai persistenţi în toate eforturile lor.

Libertate înţeleaptă

Fără îndoială, copiilor inteligenţi li se permit multe lucruri. Chiar şi un alt desen pe tapet este privit ca un semn că un copil are potenţial artistic. Cu toate acestea, există o linie pe care chiar şi aceşti copii nu o pot depăşi: lipsa de respect faţă de familie. Poate fi nevoie doar de o mică morală dacă vopseşte pisica roz, dar insultarea unui părinte va atrage după sine o pedeapsă mult mai aspră.

Mama şi tatăl sunt lideri

Respectul faţă de părinţi este insuflat de la o vârstă fragedă. Fiecare copil din familie ştie că părinţii lui sunt şefii şi tot ceea ce face este de o importanţă mai mică. Prin urmare, copiii nu depind niciodată de părinţii lor să facă sau să obţină ceva pentru ei înşişi, ci în schimb încearcă să realizeze lucruri prin propriile forţe.


Autocontrolul copiilor există

În loc să pedepseşti copilul luându-i sau interzicându-i ceva, mai bine ai stabili reguli prin care să poată primi un anumit beneficiu pentru o acţiune corectă. Dacă un copil nu se gândeşte clar la restricţii şi pedepse, el învaţă să îşi corecteze comportamentul pentru binele lui.

Nimic nu trece neobservat

Psihologii moderni te sfătuiesc să nu lauzi copilul pentru orice, astfel stimulând dezvoltarea lui. Părinţii înţelepţi sunt, totuşi, convinşi că orice realizare trebuie să fie răsplătită.