Cum să adormi bebelușul în 40 de secunde

Dacă ai încercat să-l legeni, să-i cânți sau orice altceva fără noroc, ar putea fi timpul să încerci ceva nou.

Când vine vorba de ciclurile de somn ale bebelușilor, majoritatea dorm și ziua și noaptea, trezindu-se doar pentru a mânca (în general la fiecare 3 ore).

Când bebelușii se simt oboșiți, ceea ce se întâmplă frecvent pe parcursul zilei, vei putea observa o schimbare vizibilă în comportamentul lor. Ei pot începe să privească în gol în loc să fie jucăuși și alerți, își pot freca ochii și, cât de curând, vor deveni agitați și vor plânge.

Așadar, cheia este să încerci să-ți faci copilul să doarmă de îndată de observi că dă semne de oboseală. Să aștepți prea mult timp până când copilul este complet epuizat va provoca un răspuns la stres, eliberând adrenalină și cortizol (hormonul stresului).

Știind acest lucru, cel mai bun mod prin care poți ajuta copilul să adoarmă este să acorzi atenție semnelor de oboseală.

Și, când observi că e obosit, încearcă să-l calmezi.

Cele mai eficiente moduri de a calma bebelușii cu vârsta de 4 luni sau mai mici:


1. Sâsâit (sunetul îl scoți singur sau folosești zgomot alb)

2. Supt (biberon, sân sau suzetă)

3. Înfășare (fie cu o pătură, fie cu sistem special de înfășat)

4. Balansare (în leagăn sau în brațe)

5. Întins pe o parte

Unii bebeluși ar putea avea nevoie doar de unul sau două dintre aceste lucruri, în timp ce un copil care este foarte agitat ar putea avea nevoie de toate cinci în același timp.

Cum să adormi bebelușul în 40 de secunde


Deși unele trucuri pot funcționa în mai puțin de un minut, trebuie să știm că fiecare copil este diferit.
Unii bebeluși vor adormi aproape instantaneu cu una dintre aceste metode, în timp ce la alții poate dura puțin mai mult.

Trucul cu șervețelul


Trucul cu șervețelul s-a viralizat rapid în mediul online în 2015. Atunci, Nathan Dailo a postat un videoclip prin care arată cum și-a făcut fiul de 3 luni să adoarmă în 40 de secunde.

El a mângâiat ușor fruntea bebelușului cu un șervețel și l-a făcut să adoarmă în doar 40 de secunde.

Se crede că presiunea și mișcarea blândă ajută la confortul și relaxarea bebelușului.

Acest videoclip a obținut o mulțime de vizualizări de când a fost postat inițial și mulți părinți au încercat trucul cu succes similar.


Zgomot alb


Dacă bebelușul tău adoarme greu, zgomotul alb poate fi o mană cerească. Aparatele cu zgomot alb sau sunetul alb pus pe telefon ajută la mascarea altor zgomote din mediu. Acest lucru poate fi util pentru bebelușii care reacționează ușor la zgomote bruște sau care au dificultăți de a dormi în medii zgomotoase.

Ceea ce este important aici este că trebuie să găsești un sunet care să fie liniștitor pentru bebelușul tău, dar nu atât de puternic încât să-l trezească. Poate fi necesar să încerci sunete și volume diferite pentru a găsi combinația perfectă pentru cel mic.

Ghemuit cu mama


Una dintre cele mai bune modalități de a ajuta un copil să adoarmă este să îi permiți să adoarmă îmbrățișat cu mama. Cel mai simplu mod este să-l lași să adoarmă fie în brațe, fie la sân sau în marsupiu în timp ce mergi la plimbare.




Sursă: cradlewise