Venus în Săgetător ne face nerăbdători şi nimeni nu este dispus să se mulţumească cu adevăruri spuse doar pe jumătate.
Îndrăgostirile rapide, relaţiile la distanţă şi flirtul vor fi pe val acum. Pe lângă toate acestea, nevoia de a face tot felul de schimbări, de a acţiona, a petrece şi a trăi la maximum este regula de bază. Doar cerul este limita!
Dacă vrei să te apuci de mers la sală, la un curs de yoga, dans sau actorie, trebuie să ştii că Venus în Săgetător îţi face vânt spre toate acestea.
Şi nu trebuie să ignori astfel de dorinţe, ci să le dai curs.Suntem mai dispuşi să ne asumăm riscuri, să scoatem aşii din mânecă şi să ne luăm inima în dinţi ca să facem declaraţii de dragoste celor pe care îi iubim din umbră. Nu uita că Venus în Săgetător îţi deschide apetitul pentru călătorii. Şi dacă mai sunt şi romantice, în doi, totul este perfect!