Venus în Rac. E timpul pentru dragoste şi... renovări!

Până pe 6 septembrie, Venus, planeta iubirii, a armoniei şi a frumuseţii va tranzita zodia Racului. Pentru că Racul este un semn al sentimentului, al căminului şi al familiei, toată această

Până pe 6 septembrie, Venus, planeta iubirii, a armoniei şi a frumuseţii va tranzita zodia Racului. Pentru că Racul este un semn al sentimentului, al căminului şi al familiei, toată această perioadă va fi marcată de emoţii plăcute, de o dorinţă puternică de a petrece mai mult timp acasă, alături de persoana iubită.

Atracţia Racului pentru locuinţa sa este şi unul dintre elementele amplificate de acest tranzit. "Obsesia" lui Venus pentru frumuseţe se va materializa în locuinţele noastre.

Vei simţi nevoia să aduci îmbunătăţiri, să faci schimbări şi redecorări. Acest aspect îţi este foarte favorabil dacă tocmai ai început astfel de acţiuni.

În ceea ce priveşte viaţa amoroasă, Venus în Rac ne aduce sentimente şi emoţii care se "văd", pe care nu trebuie să le exprimi pentru ca ceilalţi să le înţeleagă. Pentru că este un semn de apă, iar acestea funcţionează mai mult instinctiv decât mental, gesturile de afecţiune vor fi uşor de interpretat, iar relaţiile noi se vor lega ca prin farmec, fără explicaţii şi prea multe cuvinte.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod