De o lună de zile, cam de pe 20 iunie, a început să se formeze pe cer un trigon planetar magic şi foarte benefic.
El are, în cele trei colţuri ale sale, următoarele astre: Neptun în Peşti (zodia lui de domiciliu, unde este foarte puternic), Saturn în Scorpion şi Jupiter în Rac. Toate planetele sunt în semne zodiacale de Apă, foarte puternice pe plan emoţional şi cu impact asupra vindecării profunde, de la suflet la trup.
Jupiter este planeta norocului, a optimismului, a Divinităţii şi patronează zona din zodiac intitulată Casa Spiritualităţii şi Înţelepciunii sau Casa Domnului, cum era numită în vechime.
Neptun este cea mai spirituală dintre planete, strâns legată de creştinism prin zodia pe care o patronează, respectiv Peştii. Semnifică iubirea pură şi imaterială, idealismul, romantismul şi experienţele mistice. Saturn reprezintă planul material, trupul care îmbătrâneşte şi moare, spre deosebire de veşnicia sufletului, scurgerea timpului cu probele ale inevitabile.Datorită acestor poziţii particulare, toate aceste planete lucrează împreună sporindu-şi una alteia puterea binefăcătoare.
Acest trigon este binefăcător mai ales pentru cei din zodiile Taur, Rac, Fecioară, Scorpion, Capricorn şi Peşti (zodie natală sau Ascendent). Acum, el este la momentul apogeului său şi lui Jupiter i s-a alăturat şi Marte, care conferă un surplus de vitalitate şi energie. Mai putem însă beneficia de puterea lui divină până în jur de 20 august. Cei care se ocupă cu vindecarea altora, mai ales prin terapii complementare precum homeopatia, tratamentele prin bioenergie, reiki, hipnoza (Neptun retrograd) vor constata că puterile lor sunt în creştere în această perioadă şi cazuri dificile se pot rezolva spectaculos.Nu ignoraţi această minunată configuraţie, chiar şi cei cărora vi se pare că sunteţi ok pe plan spiritual, emoţional şi trupesc! Încărcaţi-vă bateriile, încercând să vă armonizaţi în interior, să vă căutaţi acelaşi echilibru perfect ca cel dat de acest triunghi cosmic echilateral!
Numai bine vă doresc,
AstroVesta®
www.astrovesta.com
Posteaza comentariu