Începând cu 23 februarie, Mercur, planeta comunicării, va fi retrogradă, până pe 17 martie.
Mercur reprezintă gândirea, informaţia, comunicarea, transportul, educaţia, comerţul şi călătoriile. Iar mişcarea lui retrogradă înseamnă încurcături, neînţelegeri, piedici şi probleme în toate aceste domenii.
În această perioadă va trebui să fii foarte prudentă şi atentă la detalii. Ai grijă ce spui şi gândeşte-te de două ori înainte de a lua o decizie. De aceea, ar fi indicat sa nu iei acum decizii importante, pentru că rişti să greşeşti.
Ar putea să apară informaţii interpretate greşti, dificultăţi de înţelegere, negocieri eşuate şi chiar informaţii eronate sau minciuni.Este indicat să eviţi semnarea unor contracte sau să iniţiezi un proiect. Piedicile puse de Mercur retrograd ar putea să-ţi dea mari bătăi de cap.
Manipulează cu grijă actele sau fişierele importante pentru că rişti să le pierzi sau să le distrugi. Foloseşte o agendă în care să-ţi notezi detalii importante, pentru că există riscul să uiţi întâlniri sau programări.
Acţiunile recomandate în perioada în care Mercur este retrograd sunt cele menite să reia ceva ce ai lăsat neterminat.
Dacă ai început un proiect pe care nu l-ai finalizat, acum te poţi întoarce la el. Poţi să continui ceva ce nu ai dus la bun sfârşit.
Posteaza comentariu