Luna plină şi efectele asupra relaţiei tale

Luna plină din rac este una dintre cele mai puternice influenţe asupra atmosferei din familie, ce va continua până la finalul săptămânii. Dacă îţi este greu să indici cu exactitate

Luna plină din rac este una dintre cele mai puternice influenţe asupra atmosferei din familie, ce va continua până la finalul săptămânii.

Dacă îţi este greu să indici cu exactitate cauzele îngrijorării care a cuprins întreaga familie sau numai pe tine şi pe partenerul de cuplu, luna plină din sensibila zodie rac este responsabilă. Iar pentru că soarele se află în zodia opusă racului, şi anume capricornul, aceste influenţe se revarsă asupra zodiilor pereche aflate în opoziţie.

Iată cum să faci faţă acestei influenţe în viaţa ta de familie:

Berbec/Balanţă
Echilibrul dintre casă şi locul de muncă trebuie restabilit.

Dacă ţi-ai petrecut prea mult timp la birou sau dacă ţi-ai neglijat cumva jobul în defavoarea preocupărilor domestice, acum trebuie să le aduci la un echilibru.

Taur/Scorpion
Comunicarea este o prioritate pentru tine, dacă vrei să-ţi îmbunătăţeşti relaţiile din familie. Iar dacă ai programată o călătorie, este indicat să-ţi aminteşti de importanţa momentelor petrecute alături de cei dragi.

Gemeni/Săgetător
Prioritatea ta domestică acum este să pui la punct bugetul familiei.

Această lună plină te-a îndemnat să faci economii, să tai din cheltuielile care nu sunt obligatorii pentru că ai un scop financiar major, pe termen lung.

Rac/Capricorn
Echilibrul dintre a avea grijă de tine şi de alţii este foarte sensibil şi acum e perioada să-l reglezi aşa cum trebuie. Concentrează-te asupra lui şi vei simţi rezultatele.

Leu/Vărsător
Puţin timp departe de casă te ajută să vezi cu alţi ochi lucrurile. O scurtă excursie te ajută să te relaxezi şi apoi să alegi cea mai bună abordare în relaţia cu familia.

Fecioară/Peşti
În această perioadă, cheia armoniei este implicarea familiei în activităţi distractive.

Faceţi ceva amuzant împreună şi veţi descoperi că totul se schimbă în bine.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod