Scorpionul ne "arde" toate iluziile şi ne aminteşte de tot ceea ce nu este autentic la noi înşine. Vom fi mânaţi de dorinţa de schimbare, de reînnoire personală la cel mai profund nivel şi vom renunţa mai uşor la comportamentele care ne pun tot felul de piedici.
Luna în opoziţie cu Jupiter retrograd în Taur ne încurajează să ne depăşim limitele.
Neptun vine să dea o mână de ajutor, în acest sens. Singura condiţie ca să obţii ceea ce vrei este să te orientezi asupra acţiunilor sincere, care pleacă din suflet, şi mai puţin pe cele care sunt menite să-ţi gâdile orgoliul.
Regula de bază este să te comporţi ca şi cum ceea ce îţi doreşti chiar se va întâmpla.
Luna Nouă în sextil cu Pluto mai impune câteva cerinţe şi anume renunţarea la comportamentele care ne limitează şi la cele de autoapărare care nu fac altceva decât să ne blocheze evoluţia. Profită de aceste zile în care poţi lupta cu succes pentru ceea ce îţi doreşti!