Pe 18 noiembrie 2015, planeta Neptun îşi reia mişcarea directă după cinci luni de retrogradare.
Neptun reprezintă spiritualitatea, sentimentele adânci, imaginaţia, iluzia, visele şi fantezia. Este planeta care ne determină să lăsăm de-o parte tot ceea ce ţine de latura materială a vieţii şi să ne îndreptăm spre partea spirituală, spre credinţă. Iar pentru că se află în zodia Peşti, semnul pe care îl guvernează, toate aceste tendinţe vor fi şi mai mult accentuate
Latura sa întunecată ne îndeamnă să trăim în visare, în iluzie şi fantezie, pentru a evita înfruntarea adesea foarte dificilă cu realitatea.
Iar în perioada în care a fost retrogradă, Neptun ne-a forţat să ieşim din această stare de visare şi letargie pentru a rezolva chestiuni importante şi dificile. Este una dintre puţinele planete care ne aduc elemente benefice în perioadele de retrogradare.Dar din moment ce şi-a reluat mişcarea directă, Neptun ne îndeamnă iar să ne ascundem capul în nisip, să trăim în imaginaţie şi să ignorăm problemele. Neptun se poate afla acum în spatele scuzelor pe care le inventezi ca să nu vezi faţa reală a problemelor tale.
Dezamăgirile şi decepţiile sunt principalele teme în perioada de mişcare directă a lui Neptun.
Ai grijă să nu intri în situaţii care ţi-ar putea face rău, doar pentru că sunt în aparenţă inofensive. Cântăreşte cu atenţie fiecare decizie.
Posteaza comentariu