Horoscop. Planeta Mercur va fi retrogradă până pe 11 iunie

Mercur este planeta comunicării, a tehnologiei şi a călătoriilor. Etapa sa de retrogradare, care începe pe 18 mai şi se va încheia pe 11 iunie, va afecta într-o formă negativă toate aceste

Mercur este planeta comunicării, a tehnologiei şi a călătoriilor. Etapa sa de retrogradare, care începe pe 18 mai şi se va încheia pe 11 iunie, va afecta într-o formă negativă toate aceste aspecte, mai ales pentru că se află în zodia Gemeni, unul dintre semnele pe care le guvernează.

f42c67fb684951144eda34d08f11bed1

Mesajele pot ajunge cu întâziere, iar neînţelegerile ne pândesc la tot pasul. Nu este exclus ca acum să întâmpini tot felul de încurcături şi în ceea ce priveşte actele. Este indicat să eviţi semnarea unor contracte, încheierea unor înţelegeri sau finalizarea unor tranzacţii.

Erorile de orice tip riscă să-ţi dea planurile peste cap.

Nici călătoriile nu sunt favorizate de acest aspect negativ al lui Mercur. Dacă te pregăteşti să pleci în vacanţă, asigură-te că ţi-ai făcut un plan bine pus la punct, că te-ai pregătit din timp şi mai ales, că nu laşi nimic la voia întâmplării.

Oricât de amuzante ar fi micile vacanţe şi excursii spontane, în această perioadă, activităţile neplănuite nu sunt tocmai bine aspectate. Rişti ca “aventura” ta să fie dată peste cap de evenimente neplăcute.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod