Între 13 şi 31 iulie 2014, Mercur, planeta comunicării, va tranzita zodia Rac, un semn al emoţiilor şi sensibilităţii. Este un tranzit astral care va aduce sentimentele în prim-plan în comunicare, dar şi o oarecare instabilitate emoţională.
În această perioadă, capacitatea de a discuta şi gândi clar ar putea fi afectată de prezenţa lui Mercur în Rac. Sensibilitatea emoţională accentuată ar putea să-ţi umbrească raţiunea.
Experienţele din trecut şi emoţiile pe care ţi le-au provocat pot fi acum responsabile pentru unele stări sentimentale pe care poate că nu le înţelegi pe deplin. Este posibil să reacţionezi înainte de a afla toate datele problemei, doar pentru că situaţia respectivă îţi aminteşte de una din trecut care te-a afectat puternic.
Familia şi relaţiile cu cei dragi sunt acum în prim-plan, având în vedere faptul că Racul este un semn al căminului, al familiei şi care simbolizează în mod deosebit mama.
Partea pozitivă a acestui aspect este dată de intuiţia puternică de care vei da dovadă şi de capacitatea de a înţelege mai uşor sentimentele celor dragi.
Dar este important să nu gândeşti cu inima, ci să-ţi foloseşti şi raţiunea în această perioadă intens emoţională.
Gândeşte-te bine înainte de a vorbi şi ai grijă să petreci ceva mai mult timp analizând toate aspectele înainte de a lua o decizie.