Începând cu 23 august şi până pe 9 septembrie 2013, Mercur, planeta comunicării, va tranzita zodia Fecioarei.
Mercur guvernează două zodii, Gemeni şi Fecioară. Zodia Gemeni reprezintă partea teoretică, filosofică a gândiri, în timp ce zodia Fecioarei reprezintă partea practică, infleunţată de elementul pământ specific acestui semn.
De aceea, atunci când Mercur intră în zodia Fecioarei ne putem aştepta ca majoritatea gândurilor să fie folosite cu eficienţă, iar conversaţiile să fie cât se poate de realiste.
Soluţiile clare apar mai uşor ca niciodată, iar rezolvarea problemelor este doar la un pas distanţă.Efectele unei planete sunt amplificate atunci când trazitează un semn pe care îl guvernează, iar perioada în care Mercur se află în Fecioară ne aduce capacitatea de a analiza cu mare precizie tot ce se întâmplă.
Acum este momentul pentru idei practice, pentru concretizarea unor planuri importante şi pentru cristalizarea proiectelor la care te-ai tot gândit.
Partea negativă a acestui aspect te poate conduce la critica excesivă, dar şi la blocarea imaginaţiei.Pentru că are o tentă ceva mai tradiţionalistă şi conservatoare, Mercur în Fecioară îţi poate bloca ideile prea îndrăzneţe.