De pe 24 iunie până pe 8 august 2015 planeta Marte se va afla în semnul Racului. Este o perioadă în care poţi lua decizii importante cu privire la familie, cămin şi proprietăţi imobiliare.
Marte este planeta acţiunii, a iniţiativei, dar şi a războiului şi a agresivităţii. Influenţa sa ne determină să acţionăm întâi şi apoi să ne gândim la consecinţe, impulsivitatea fiind principala sa caracteristică.
Pe de altă parte, Racul este un semn al conservării, al retragerii şi al prudenţei, ceea ce face ca acest aspect astral să fie unul contradictoriu şi destul de complex.În toată această perioadă, nevoia de schimbare şi de acţiune adusă de Marte va fi completată de dorinţa de siguranţă şi securitate oferite de zodia Racului. Dacă vei lua decizii importante acum, experienţele trecute vor avea un cuvânt important de spus.
Vei reflecta la ceea ce ai trăit în trecut, iar schimbările pe care le vei face vor fi limitate de dorinţa de a păstra cumva rutina, tradiţiile sau siguranţa.
Trecutul este luat în calcul, contrabalansând impulsivitatea excesivă indusă de Marte. Iar toate acestea conduc către un progres lin, dar constant.Partea negativă a acestei tranziţii este atitudinea defensivă. Mulţi dintre noi s-ar putea simţi ameninţaţi de schimbări, s-ar putea simţi vulnerabili şi nesiguri.