Horoscop: Compatibilitatea femeii din zodia Vărsător cu bărbatul din Săgetător

Aceşti doi nativi se potrivesc foarte bine din punct de vedere sentimental şi pot forma un cuplu stabil. Vărsătorul este un semn de aer, guvernat de Uranus, iar Săgetătorul este un semn de

Aceşti doi nativi se potrivesc foarte bine din punct de vedere sentimental şi pot forma un cuplu stabil.

Vărsătorul este un semn de aer, guvernat de Uranus, iar Săgetătorul este un semn de foc, guvernat de Jupiter.
Relaţia dintre aceşti doi nativi este în primul rând una de prietenie. Formează un cuplu dinamic, relaxat, vesel şi optimist.

Din relaţia lor lipsesc inhibiţiile şi reţinerile. Fiecare îşi manifestă în totalitate personalitatea, cu bune şi rele, fără să fie constrâns sau criticat.

Comunicarea între cei doi parteneri este excelentă. Amândoi sunt idealişti şi entuziasmaţi de noi situaţii sau experienţe.

Bărbatul din zodia Săgetătorului este atras de originalitatea şi creativitatea femeii din Vărsător. În schimb, nativa din Vărsător este fascinată de iniţiativa de care dă întotdeauna dovadă bărbatul din Săgetător.

Săgetătorul vine mereu cu idei noi, pe care le pune în practică cu ajutorul Vărsătorului care, deşi este un semn de aer, este unul fix, ceea ce îi conferă stabilitate.

Independenţa personală este importantă pentru fiecare dintre cei doi parteneri, iar acest lucru îi ajută în construirea unei relaţii frumoase, sincere.

Compatibilitatea dintre aceşti nativi este una excelentă, şansele să formeze o relaţie stabilă şi reuşită sunt foarte mari.

Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.