Atracţia dintre cei doi este foarte puternică şi pasională, dar menţinerea unei relaţii stabile este adevărata provocare.
Nativa din Leu este guvernată de Soare, ceea ce înseamnă că nu îşi doreşte altceva decât să fie autoritatea supremă, atât în viaţă cât şi într-o relaţie.
Bărbatul din Săgetător, pe de altă parte, este guvernat de Jupiter, planeta norocului.
Dar Jupiter, uriaşul planetelor, mai simbolizează şi tot ceea ce înseamnă mult, mare sau exagerat.De aceea, relaţia dintre aceşti doi nativi poate fi un adevărat război pentru putere. Fiecare partener este convins că are întotdeauna dreptate, iar de aici şi până la conflicte aprinse este doar un pas. Niciunul dintre ei nu este dipus să cedeze absolut deloc, iar dacă unul o face, este probabil obligat de împrejurări şi măcinat apoi de frustrare.
Dacă reuşesc să treacă peste acest "război al stelelor", şansele ca relaţia lor să fie una reuşită sunt mari, pentru că au multe în comun.
Împărtăşesc pasiunea pentru lux şi opulenţă.
Adoră să impresioneze şi reuşesc să facă asta împreună. Se adaptează rapid trendurilor şi au capacitatea de a colabora foarte bine şi în plan financiar.De asemenea, dragostea pentru aventură, noutăţi şi o viaţă foarte activă şi incitantă este un liant important în această relaţie.