Aceşti nativi au personalităţi foarte diferite şi nu se potrivesc în plan sentimental. Capricornul este un semn de pământ, guvernat de Saturn, iar Vărsătorul un semn de aer, guvernat de Uranus.
Relaţia dintre aceşti nativi este una complicată şi dificilă pentru că partenerii sunt foarte diferiţi şi cu greu reuşesc să se pună de acord chiar şi asupra unor chestiuni simple din viaţa de cuplu.
Femeia din zodia Capricorn este stabilă, ambiţioasă, muncitoare şi orientată către obţinerea succesului în plan profesional, dar şi personal.
Poate fi introvertită, retrasă sau timidă.Nativul din Vărsător, pe de altă parte, este o fire relaxată, pentru care ideile, conceptele şi percepţia asupra lucrurilor sunt adesea la fel de importante ca şi lucrurile în sine. Fiind un semn de aer, acest nativ pune mai mare preţ pe latura intelectuală a vieţii, decât pe cea pragmatică.
Partenera sa din Capricorn, în schimb, este extrem de atrasă de tot ceea ce este palpabil.
Pune preţ pe rezultatele concrete, nu pe ideile care zboară.Acestor doi nativi le este destul de dificil să găsească elemente comune care să-i apropie şi prin urmare le este greu să formeze un cuplu stabil.