Nativul din Fecioară nu se va îndepărta niciodată de rudele sale, indiferent ce i-ar face. Chiar dacă mulţi profită de bunătatea lui, pentru el legătura de sânge este supremă
Gemeni
Acest nativ este destul de instabil din punct de vedere sentimental, aşa că nu poţi şti niciodată care este relaţia cu el. Degeaba îţi declară acum iubirea, dacă peste puţin timp îţi întoarce spatele ca şi cum nu te-ar cunoaşte. Acest lucru este valabil şi în cazul familiei sale, iar unele relaţii cu rudele nu se vor mai reînnoda niciodată indiferent cât de intensă ar fi fost legătura.Rac
Acest nativ este cel care investeşte cele mai profunde sentimente în familia lui, şi nu va rupe legătura cu rudele sale indiferent de cât de rău i-ar face acestea. Singura iubire care ar putea să se spulbere vreodată este cea faţă de soţie, în cazul în care aceasta îl înşală ori îl minte grav.
Leu
Dacă nativul din această zodie întâlneşte iubirea adevărată, acesta nu va mai putea niciodată să o înlocuiască. Sentimentele lui vor fi pe viaţă, indiferent de greutăţile pe care le întâmpină în viaţă. Dacă această regulă se aplică pentru iubite ori prieteni, pentru familia în care s-a născut situaţia este cu totul alta. Este gata oricând să renunţe la ea dacă este dezamăgit.Fecioară
Nativul din această zodie nu se va îndepărta niciodată de familia lui, indiferent ce ar primi din partea ei. Chiar dacă multe rude profită de bunătatea lui, pentru el legătura de sânge este supremă şi nu va permite nimănui să-i strice relaţiile.
Balanţă
Acestui nativ îi place foarte mult să fie independent şi vrea să pară că nu este ataşat de familia lui, însă este doar o aparenţă. Sentimentele pentru cei dragi sunt intense, dar va arăta mereu o răceală atât în faţa acestora, cât şi în absenţa lor.
Scorpion
Nativul din această zodie îşi iubeşte enorm familia, dar ar renunţa la orice pentru copiii lui. Nu îşi va trata niciodată cu indiferenţă părinţii, iar pe soţie o va iubi necondiţionat, dar dragostea lui cea mai profundă le-o va purta odraslelor sale.
Săgetător
Nativul din Săgetător este destul de dificil, aşa că dacă cineva îl supără serios, fie chiar şi o rudă apropiată, îl scoate imediat de la suflet. Nu suportă ca nimeni să îl dicteze şi nu acceptă sfaturi nici măcar de la părinţi sau soţie.
Capricorn
Nativul din această zodie nu iubeşte fără fapte, pentru el să fie alături de familia lui este foarte important. Nu este genul care să facă declaraţii de iubire, însă în sufletul lui poartă sentimente profunde faţă de părinţi, bunici, şi mai apoi soţie şi copii.Vărsător
Nativul din Vărsător va face absolut orice pentru familia lui, şi chiar dacă îşi va întemeia şi el una, nu va uita niciodată de părinţi ori de rudele apropiate. Îi place să păstreze legătura cu toate lumea şi îşi arată afecţiunea ori de câte ori are ocazia.
Peşti
Nativul din această zodie este foarte sensibil şi nu se va putea desprinde niciodată de părinţi. Chiar dacă va avea şi el la un moment dat o familie, gândul îi va fugi frecvent către aceştia. De la o anumită vârstă va înceta vizitele prea dese, priorităţiile fiind copiii lui, însă timp de un telefon îşi va face întotdeauna.
Berbec
Cu siguranţă oricine îl vede pentru prima oară pe acest nativ va crede că este un insensibil, însă adevărul este cu totul altul. Chiar dacă faţă de cei din jur arată distanţă, cu familia lui se poartă exemplar. Nu are încredere în nimeni mai mult decât în cei dragi şi le poartă sentimente profunde indiferent dacă este trădat.
Taur
Pentru nativul din această zodie armonia din familie este foarte importantă, aşa că sentimentele sale se vor vedea atât în fapte, dar şi în vorbe. Este adeptul declaraţiilor de iubire, indiferent dacă este vorba de copiii săi, de soţie sau de părinţi. O legătură specială o va avea cu fraţii, dacă este cazul.
Posteaza comentariu